12.10.2021 00:08

De la juniori, la echipa națională

De la juniori, la echipa națională
Galerie foto

Doi dâmbovițeni au prezenți pe teren în Germania – România (2-1), un meci foarte important din preliminariile Campionatului Mondial 2022, în timp ce alți doi au luat loc pe banca de rezervă. Unul dintre ei a fost chiar titular, Valentin Mihăilă, acum la AC Parma (Serie B, Italia), de fel din Finta, în timp ce morenarul Andrei Ivan (CS Universitatea Craiova) a intrat pe parcurs.

În lotul deplasat de selecționerul Mirel Rădoi la Hamburg au fost și doi portari dâmbovițeni, Marian Aioani (Farul Constanța, de la Urziceanca - Ciocănești) și Andrei Vlad (FCSB, târgoviștean), ambii plecați în fotbalul mare de la Târgoviște. Cu prima reprezentativă cochetează și Florin Tănase (FCSB, originar din Valea Mare), prinzând selecții chiar și Mihai Bălașa (CS Universitatea Craiova, născut la Glodeni). Nu multe județe se pot lăuda cu asemenea jucători, în condițiile în care naționala de seniori a României păstrează șanse pentru calificarea la Cupa Mondială, chiar dacă ele sunt mici, într-o grupă cu un colos mondial precum Germania.

Sunt dovezi că fotbalul dâmbovițean produce fotbaliști de calitate, mulți localnici evoluând în Liga 1, în marea lor majoritate pentru Chindia Târgoviște, dar și pe la alte cluburi. Pe plan local, competițiile de copii și juniori se joacă la foc continuu, de la U9 și până la U15, în timp ce republicanii (U16, U17 și U19) evoluează la nivel național. Sunt sute de copii legitimați și implicați în competițiile oficiale, semn că fotbalul dâmbovițean are viitor.

Costin Mihai