30.07.2014 08:19

De la "îi belim" la "îi desfigurăm"?

De la
Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro


O declarație războinică recentă, făcută de un deputat PSD (fost PP-DD), mi-a reamintit de o alta, la fel de dură, pe care un deputat PNȚCD a slobozit-o spre adversari în toamna electorală a lui ’96. „Lupii tineri” din politică ar trebui să fie mai atenți când ies la rampă, mânați de cele mai bune intenții, desigur, dar cu amenințări contondente, cu care ne demonstrează că cei care nu cunosc istoria alegerilor din județ riscă s-o repete în tot ce a avut ea mai rău, mai primitiv și mai agresiv. Sunt ferm convinsă că seniorii PSD-ului (pe-atunci PDSR), nu au uitat celebra amenințare a liderilor PNȚCD „Tată, îi belim pe toți!”.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Mesajul deputatului țărănist a fost urmat de furibundele campanii de denigrare și de listele negre cu numele fruntașilor PDSR-iști. La scurt timp, conform promisiunilor electorale, au început să-și primească zeghea și cătușele în baza unor rechizitorii dictate politic.

 

Eu n-am uitat acei ani de prigoană la adresa unor lideri PDSR-iști, chit că ei par să fi uitat că noi am fost victimele colaterale ale războiului lor politic. Vorba poetului, „...că și uitarea e scrisă-n legile omenești”. Am criticat vehement ieșirile publice ale unor țărăniști, până și-au dat și ei seama într-un sfârșit de mandat că au luat-o cu democrația pe miriște, lăsându- se purtați de răzbunări personale care i-au scos din politică.

 

Din păcate, constat cu tristețe și chiar cu îngrijorare că, deși au trecut peste poporul român câteva stagiuni electorale locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale, repertoriile aleșilor, candidaților și staff-urilor de campanie, nu par să fi evoluat prea mult. Dimpotrivă, aceleași expresii agresive le regăsim și-n vocabularul politic al generației tinere și astea nu-mi sună a bine pentru viitor. Tocmai de aceea îi recomand junelui deputat PSD (fost PP-DD) să renunțe la exprimările belicoase de genul „la prezidențiale îi desfigurăm”.

 

Oricât de supărat pare a fi pe adversarii politici ai PSD-ului, îl asigur că nu poate fi mai supărat decât toți românii crunt dezamăgiți de întreaga clasă politică. Ce-ar mai fi, așadar, să-i auzim și pe votanți amenințându-i pe politicieni fix cu vorbele lor: „Tată, vă belim pe toți!”, „La prezidențiale vă desfigurăm!”? N-ar fi groaznic? Așa ceva nu trebuie să lăsăm să se mai întâmple în politica românească și cu toții trebuie să o ajutăm să scape de fantomele răzbunărilor și ale amenințărilor, fiindcă au devenit modele periculoase de urmat, din păcate.

 

Am trăit ani grei în presă, văzând ce turnură stalinistă pot să ia evenimentele în România „democratică”. De la „tată, îi belim pe toți”, țărăniștii au „belit” cu pușcăria politică PDSR-iști de frunte. După 18 ani de la prezidențialele din 1996, ne-am fi dorit să se maturizeze clasa politică și să ne ofere, măcar prin comunicatorii ei, mesaje electorale ferme, dar exprimate într-un limbaj decent, care să nu constituie motiv de noi încăierări. Ne ajung ultimii zece ani de dihonie, dezbinare și violențe de limbaj care au desfigurat fața democratică a României.

 

Altfel, mi-e teamă că niște exaltați care se aciuează prin echipele de campanie ale tuturor partidelor s-ar putea înarma la propriu pentru „lupta de idei” cu bâte, răngi, cataroaie, furci și topoare, ca să răspundă amenințării „La prezidențiale îi desfigurăm!”, proferate de prea guralivul deputat PSD. Ar fi păcat, că mi-e încă simpatic, și nu vreau să-l văd nici „belit” și nici „desfigurat” de adversarii politici ai PSD-ului. În rest, să auzim numai de bine.

www.alinamavrodin.ro