18.12.2014 00:06

De ce Chindia poate plăti salarii din bani publici și Titu, nu?

De ce Chindia poate plăti salarii din bani publici și Titu, nu?
Galerie foto

❚ „Legea permite ca salariile sportivilor să fie plătite din cotizațiile asociaților, atenție, din cotizații, nu din contribuții financiare. Nu e vina noastră că cei de la Titu nu au găsit o formă juridică să-și plătească jucătorii din bani publici și nici că au datorii la ei”, au reacționat oficialii Chindiei ❚ La Chindia este o liniște aparentă, pentru că jucătorii sunt cu banii la zi, numai că echipa are datorii imense, ce depășesc 10 miliarde. „Așa le-am moștenit și nimeni nu ne-a iertat, mergând până la executări silite” ❚ Numai la masă s-au adunat datorii ce au atins două miliarde. „Anul ăsta nu mi-au achitat niciun leu. Dacă nu-mi plătesc măcar jumătate din bani, de la 1 ianuarie nu-i mai primesc la masă”, ne-a reclamat omul de afaceri Constantin Constantin, cel care deține restaurantul unde servesc masa jucătorii și antrenorii Chindiei ❚ „E prost făcută legea, dar am vorbit cu deputatul Ionuț Săvoiu să intervină cu o interpelare în Parlament, pentru ca din bani publici să poată fi plătite salariile și la asociațiile sportive. Altfel, vor muri trei sferturi dintre echipele din Liga a III-a”, a înțeles, într-un final, cum stă treaba și Vlad Oprea, viceprimarul de la Titu ❚ Până la schimbarea legislației și la construirea unui stadion de lux la Titu, jucătorii Urbanului fierb de furie, după ce au rămas neplătiți și fără bani de sărbători. „E vrăjeală multă la Titu, numai vorbe goale, mai puțin fapte. Ne vom depune memorii, intrăm deja în a treia lună fără plată”

COSTIN MIHAI


 

Atacați de jucători, nemulțumiți că nu și-au încasat salariile pe ultimele două luni, dar și un bonus de 100 de milioane lei vechi, conducătorii echipei Urban Titu au oferit o replică interesantă.

„La noi nu e ca la Chindia, să putem plăti salariile jucătorilor din bani publici, așa că ne descurcăm cum putem”.

De fapt, la Chindia cum e? Si de ce aici se pot plăti salariile din bani publici, alocați de Consiliul Județean Dâmbovița și de Consiliul Local Târgoviște?

„E foarte simplu. Legea permite ca salariile sportivilor să fie plătite din cotizațiile asociaților, atenție, din cotizații, nu din contribuții financiare. Noi nu am vorbit niciodată despre cei de la Titu, în schimb ei ne tot înțeapă. Nu e vina noastră că ei nu au găsit o formă juridică să-și plătească jucătorii din bani publici și nici că au datorii la ei”, au reacționat oficialii Chindiei.

„Am văzut cum tot spun cei de la Titu că noi avem un buget de 16 miliarde și că ei au un fond lunar de salarii de 260 de milioane. Înmulțiți cele 260 de milioane cu 12 și vedeți cât are Titu doar fondul de salarii, apoi adăugați și brutul la această sumă. Mai puneți cheltuielile de transport, masă, cazare, echipament, plus baremurile de arbitraj și de observare, și vedeți care este bugetul lor real”.

 

Chindia are datorii imense, față de Titu

La Chindia este o liniște aparentă, pentru că jucătorii sunt cu banii la zi, numai că echipa are datorii imense, ce depășesc 10 miliarde.

„Așa le-am moștenit și nimeni nu ne-a iertat, mergând până la executări silite. A trebuit să eșalon din datorii, unele făcute din 2011, fără să intereseze pe cineva. Nici mulți dintre foștii jucători nu ne-au înțeles și au depus memorii, iar acum sună să revină la echipă. Nu le-ar fi rușine! Avem buget de 16 miliarde, dar foarte mulți bani merg către achitarea datoriilor. Dacă asociații ne vor ajuta în continuare, la finalul anului viitor sunt șanse mari să ajungem pe zero”, ne-au dezvăluit conducătorii Chindiei.

Nici măcar acum nu au fost achitate cantonamentele efectuate de seniori la Izvorani sau de juniori la Mogoșoaia, iar la masă s-au adunat datorii ce au atins două miliarde.

„Anul ăsta nu mi-au achitat niciun leu. Deja asta nu mai e afacere cu echipa de fotbal, e protecție socială. Mă plimbă cu vorba de la o zi la alta, ba că nu au aprobat bugetul, ba că nu dă Primăria, ba că nu dă Consiliul Județean, însă tot le-am dat să mănânce și nu mi-am bătut joc de ei. Îmi place fotbalul, însă cât să mai dau de la mine? Dacă nu-mi plătesc măcar jumătate din bani, de la 1 ianuarie nu-i mai primesc la masă”, ne-a reclamat omul de afaceri Constantin Constantin, cel care deține restaurantul unde servesc masa jucătorii și antrenorii Chindiei.

 

De ce abia acum s-au trezit cei de la Titu?

Conștienți că numai cu ajutorul sponsorilor nu pot acoperi drepturile salariale ale fotbaliștilor, șefii echipei din Titu vor să găsească și ei o modalitate juridică de a rezolva această situație.

„La Chindia sunt acționari și pot veni cu o susținere financiară care să meargă la salariile jucătorilor, însă noi funcționăm după o altă structură juridică. E vorba despre o asociație sportivă, în asociere cu Consiliul Local, iar banii care vin de aici nu pot fi folosiți decât pentru masă, cazare, echipament și carburant, până și la plata baremului de arbitraj avem niște limite. E prost făcută legea, dar am vorbit cu deputatul Ionuț Săvoiu să intervină cu o interpelare în Parlament, pentru ca din bani publici să poată fi plătite salariile și la asociațiile sportive. Altfel, vor muri trei sferturi dintre echipele din Liga a III-a”, a înțeles, într-un final, cum stă treaba și Vlad Oprea, viceprimarul de la Titu.

 

„E vrăjeală multă la Titu”

Până la schimbarea legislației și la construirea unui stadion de lux la Titu, jucătorii Urbanului fierb de furie, după ce au rămas neplătiți și fără bani de sărbători.

„E vrăjeală multă la Titu, numai vorbe goale, mai puțin fapte. Ne vom depune memorii, intrăm deja în a treia lună fără plată”.

Vlad Oprea e conștient că Urban poate pierde gratis, mai ales că unii au primit deja oferte de transfer.

„Eu îi înțeleg pe fotbaliști că sunt nemulțumiți, dar de unde să luăm bani să-i plătim? De la Primăria Titu nu putem, pentru că nu ne permite legea, iar de la privați am luat deja 1.000 de pachete cu dulciuri pentru școlile din oraș. Până pe 15 ianuarie sper să achităm măcar un salariu restant, nu voi permite să treacă trei luni de neplată, pentru a ne pierde gratis jucătorii”.

Mulți dintre ei nici nu vor să mai audă de Titu și au demarat negocieri cu alte cluburi, unii semnând chiar și contracte.

„Nu dăm drumul la nimeni gratis”, a anunțat viceprimarul Oprea.