18.06.2019 00:25

De ce a câștigat Cornești și nu Gura Șuții

De ce a câștigat Cornești și nu Gura Șuții
Galerie foto

❚ Nu e suficient să ai un lot mai bun, pentru a fi cel mai bun. Nu e suficient să ai arbitraje mai bune, dacă rămâi amator la nivelul organizării jocului și al clubului ❚ Înțelegem frustrarea celor învinși, însă nu înțelegem pentru ce și-o manifestă așa de vulgar și o varsă pe cine nimeresc? Și Cornești a pierdut la Slatina, însă jucătorii lui Nelu Radu au acceptat cu bărbăție eșecul ❚ Gura Șuții s-a impus în finala județeană a Cupei României, disputată la Aninoasa, 4-2 cu CSM Fieni, iar doi dintre jucători, Ionuț Enache și Cristi Căldăraru, s-au comportat huliganic, la fel și câțiva dintre suporterii echipei lui Titel Dinu ❚ Chit că au pierdut la Slatina (0-2), în manșa tur a barajului de promovare în Liga a 3-a, fotbaliștii și oficialii de la Cornești au venit să ne mulțumească pentru faptul că le-am acordat atenție jurnalistică, deplasându-ne în Olt

 

COSTIN MIHAI

 


 

Sâmbătă ne-am lămurit de ce Gloria Cornești a devenit campioană la Liga a 4-a și nu Recolta Gura Șuții. Nu e suficient să ai un lot mai bun, pentru a fi cel mai bun. Nu e suficient să ai arbitraje mai bune, dacă rămâi amator la nivelul organizării jocului și al clubului. Am ținut să participăm la ambele evenimente în care au fost implicate în weekend cele două rivale, iar concluziile nu o avantajează decât pe una dintre ele, chiar dacă rezultatul favorabil a fost de partea celeilalte.

Fotbaliști-huligani și fotbaliști-cavaleri!

Gura Șuții s-a impus în finala județeană a Cupei României, disputată la Aninoasa, 4-2 cu CSM Fieni, iar doi dintre jucători, Ionuț Enache și Cristi Căldăraru, s-au comportat huliganic, la fel și câțiva dintre suporterii echipei lui Titel Dinu. De partea cealaltă, chit că au pierdut la Slatina (0-2), în manșa tur a barajului de promovare în Liga a 3-a, fotbaliștii și oficialii de la Cornești au venit să ne mulțumească pentru faptul că le-am acordat atenție jurnalistică, deplasându-ne în Olt. În timp ce jucătorii de la Gura Șuții și-au fluturau ghetele pe la capul nostru, adresând injurii, amenințări și aruncând flegme prin aer, cei de la Cornești s-au scuzat pentru eșecul de la Slatina, chit că au evoluat demn și s-au predat greu în fața unui adversar redutabil.

Nelu e lider, Titel nu e ascultat!

Oricâți bani ar băga Titel Dinu în echipa de la Gura Șuții, e departe ca om de fotbal de Nelu Radu. La Gura Șuții fiecare joacă ce-l taie capul, nu ascultă nimeni de nimeni, toată lumea vorbește, e ca pe câmp. În schimb, la Cornești există un singur conducător, Nelu Radu, în fața căruia nu comentează nimeni. El are și primul, și ultimul cuvânt. Uneori mai joacă, alteori mai antrenează, însă apelează la un meseriaș pe banca tehnică, atunci când este în țară, Daniel Movilă. Titel nu prea are pe nimeni cu ochi și miros de antrenor, cu tot respectul pentru Victor Nicolae, un mare sufletist și un băiat de caracter. Din păcate, nici măcar Victor nu este respectat la adevărată valoare în Gura Șuții.

Când primarul sare la bătaie, sar și jucătorii!

Comportamentul tot mai nestăpânit al primarului Titel Dinu din ultima perioadă, care amenință cu mitinguri și alte forme de protest, i-a inflamat și pe cei din echipă sau din jurul ei, astfel că a devenit periculos să asiști la meciurile formației din Gura Șuții. Te poți trezi oricând cu capul spart sau cu ochiul umflat. Dacă fotbaliștii sar să lovească jurnaliști, vă dați seama la ce nivel a escaladat violența la această echipă? Realmente, nu ai garanția că te mai întorci teafăr de la meciurile formației din Gura Șuții, motiv pentru care sunt de evitat. Aviz partenerelor de competiție, oficialilor de meciuri, jurnaliștilor sau spectatorilor neutri! Câtă vreme primarul de la Gura Șuții sare la gâtul unui arbitru, s-a întâmplat la Ungureni, cu Mugurel Ciocmată, devine limpede că și jucătorii procedează la fel cu cine le pică în raza de acțiune la supărare. A procedat corect colegul Bebiță Istrate, atunci când a apelat la Poliție, după ce a fost amenințat de un suporter de la Gura Șuții. De ce numai Gura Șuții?

Atenție la alegeri, domnule primar!

Înțelegem frustrarea celor învinși, însă nu înțelegem pentru ce și-o manifestă așa de vulgar și o varsă pe cine nimeresc? Și Cornești a pierdut la Slatina, însă jucătorii lui Nelu Radu au acceptat cu bărbăție eșecul, le-au întins mâna adversarilor, au făcut curățenie în vestiar, s-au îmbrăcat toți ca unul și au adus un plus de imagine fotbalului dâmbovițean. Cei de la Gura Șuții, probabil că ar fi făcut circ, ar fi sărit la bătaie, ar fi flegmat, plus că, sigur ar fi pierdut usturător. La Recolta sunt și jucători valoroși, băieți deosebiți, care nu merită să fie etichetați nepotrivit. Chiar și Titel Dinu are merite importante pentru ascensiunea echipei de fotbal. Numai că, dacă la fel își stăpânește comunitatea, cum o face cu anumiți jucători, s-ar putea să aibă surprize la următoarele alegeri.

Tudor trebuia să premieze și nu Nistor!

După uriașul scandal al cartonașelor, Dorin Nistor ar fi trebuit să evite observarea la finala de sâmbătă, în care a fost implicată echipa din Gura Șuții. Cum și pentru arbitrul Mihai Motan era mai inteligent să nu se afișeze la meci, alături de Nistor și Titel Dinu. Foarte urât s-a văzut și absența președintelui AJF Dâmbovița, Tudor Emil, astfel că festivitatea de premiere nici măcar nu a mai avut loc. Cupa oferită a fost plimbată în derâdere, așa cum a ajuns și fotbalul județean. Noi nu legăm prietenii la Cornești și nici la Gura Șuții, nu avem obligații și nici nu vom face jocurile cuiva. Din acest moment, nu vom mai asista la niciun meci al echipei lui Titel Dinu. Păcat de el, e un primar bun, însă prin fotbal își strică imaginea!