19.07.2018 00:09

De-am învăţa şi noi ceva...

Galerie foto

VASILE NEAGU

... de la o ţară cu patru milioane de locuitori şi tot atâţia suporteri ai echipei reprezentative de fotbal, Croaţia. Faptul că această ţară – măcinată în timpul raidurilor NATO din martie-iunie 1999, a pierdut două mii de locuitori (500 în război şi 1500 după ce au călcat pe mine!) – a ajuns în finala Mondialului din Rusia nu trebuie să surprindă pe nimeni. Acest popor, care poartă naţionalismul în sânge, este mult mai curat decât l-au crezut cei care s-au năpustit asupra lui! Să nu uităm că această generaţie de super-clasă a Croaţiei a învăţat tainele fotbalului pe alte tărâmuri pentru că ţara lor era în război. De la Luka Modrici şi până la Mario Mandzukici cu toţii – copii talentaţi la fotbal – şi-au părăsit vatra încă înainte de 1992. Refugiaţi prin ţara Cantoanelor, Germania şi Italia, puştii – care nu mai aveau noţiunea cuvântului acasă – jucatu (totuşi) fotbal! Auzeau de măcelurile comise de „Operaţiunea Coridor” în care mureau bunicii lor, mai cu seamă la Slavonski Brod (localitatea natală a lui Mandzukici). Astăzi, Croaţia este vicecampioană mondială la fotbal. Şi... fără acel dureros autogol... „copiii războiului”, cei crescuţi sub antiaeriană, puteau fi aşii lumii! Şefa statului croat ne-a oferit o lecţie de cea mai înaltă simţire şi dragoste – în cel mai pur sens al cuvântului – sărutând jucătorii ca pe nişte... iubiţi! Ce-şi vor fi spus (în gând) sutele de şefi de stat care o priveau? Dar ce mai conta, buzele ei se contopeau cu cele ale unor eroi naţionali! Mai mult de jumătate din miliardele de locuitori ai planetei şi-ar fi dorit o victorie croată! Oricum, culoarea medaliilor obţinute de învinşii din ţara în care s-a turnat celebrul film „Comoara din lacul de argint” sunt tot... aurifere! Ar trebui ca şi noi, românii, să înţelegem ceva – să învăţăm mai bine-zis – din acest exemplu de dăruire - dus până la sacrificiu – al unui popor (de cinci ori mai mic decât al nostru!) „războinic”! Şi nu doar împătimiţii fotbalului din România, ci, mai ales, cei care conduc destinele rotundului nostri din jurul Carpaţilor! Pilda unei femei – şef de stat -, măreţia unui popor mic, dar uriaş în crezul său, noţiunea de unitate pentru neam şi credinţă, sunt, iată, superlativele unui nume de ţară renăscută şi admirată pe Mapamond după Mondialul recent încheiat. Felicitări, Croaţia! Notă: Vă rog să-mi permiteţi o... divagaţie: fără „petele de culoare” din lot, Franţa nu ar fi câştigat acest titlu mondial! Iar celebra ei revistă de satiră (fără sare, vezi cazul Simonei Halep) ar trebui să ilustreze şi acest aspect! Iar dacă după marele lor succes sunt lipsiţi de inspiraţie, oferim (gratis) o viziune pur românească: „succesul picioarelor negre!!”.