11.12.2014 00:13

De 5 ani se dorește un sediu nou de primărie

De 5 ani se dorește un sediu nou de primărie
Galerie foto

❚ Chiar dacă de atâția ani se are în plan un nou sediu administrativ, proiectul a fost abandonat în favoarea rezolvării principalelor probleme ale comunității

V.S.


În comuna Produlești se simte nevoia unui sediu nou de primărie, există chiar un proiect realizat de peste 5 ani, însă această investiție nu se va materializa foarte curând, întrucât autoritățile locale au alte priorități în perioada următoare.

Una dintre acestea este finalizarea canalizării în toată localitatea, astfel încât cetățenii să poată beneficia cât mai repede de acest serviciu public.

„Avem de peste 5 ani proiectul de primărie nouă. Deocamdată să rezolvăm problemele comunității. Salariații Primăriei sunt mulțumiți de condițiile pe care le au acum. Nu vrem să ne arate lumea cu degetul că ne-am făcut primărie și nu avem canalizare. Și primăria este emblema localității, dar mai întâi trebuie să primeze interesele celor mulți”, ne-au declarat surse autorizate din primărie.