12.09.2022 00:20

De 15 ani în Casa Europei

De 15 ani în Casa Europei
Galerie foto

Am avut șansa să lucrez la Bruxelles încă de la început în fascinanta lume a afacerilor europene, urmărind cu mare interes construcția comunitară de la centru. Prin natura muncii pe care o desfășor la Bruxelles am întâlnit și schimbat opinii cu mii de persoane din capitala europeană, unii lucrând în instituții europene, alții desfășurându-și activitatea în misiuni diplomatice, reprezentanțe regionale, corporații, grupuri de interese industriale, sindicate, firme de consultanță, camere de comerț și industrie, organizații nonguvernamentale sau trusturi de presă.

La sfârșitul anilor ’90, Bruxelles-ul era un loc în care românii își făceau simțită prezența foarte discret. Progresiv, ei au intrat pe „piața de Bruxelles”, iar acum nu mai surprinde pe nimeni prezența noastră aici. Legătură cu România a fost o prioritate a activității mele de la Bruxelles. Internetul mi-a dat posibilitatea să fiu conectat la dezvoltările europene ale Românie, iar provocarea oferită de nouă dimesiune – cea de a lansa un blog pe teme europene – am analizat-o câteva luni.

Am discutat această idee cu doamna profesoară Mihaela Lutas. Am convenit că o exprimare liberă e indicată pentru a trimite și noi semnale dezbaterii despre România și Uniunea Europeană, încercând să observăm și un impact posibil pe structura locală.

Acum 15 ani, pe 8 septembrie, lansam blogul în care promisesem să prezint fascinanta lume a Bruxelles-ului european. Am încercat prin cele 3000 de mesaje să analizez impactul dinamicii UE asupra României, așa cum s-a văzut din capitala Europei. Mulțumesc cititorilor și celor care au ajutat la realizarea acestui conținut! Construcția europeană continuă, deci și povestea noastră merge mai departe!

 

 

Dan Luca