25.09.2020 00:21

Daruri în valoare de 6000 lei pentru credincioșii din parohia Mănești

Daruri în valoare de 6000 lei pentru credincioșii din parohia Mănești
Galerie foto

Parohia Mănești, din cadrul Protoieriei Târgoviște Nord, a oferit unor credincioși, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, 170 pachete cu alimente, în valoare totală de aproximativ 6.000 lei, ca ajutor și sprijin al unor nevoi concrete din comunitatea locală. Începutul noului an bisericesc, dar și al celui școlar, constituie prilejuri de evidențiere a comuniunii și solidarității, precum și de manifestare practică a iubirii față de aproapele.


BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI