06.10.2015 00:05

Daniel Natea s-a încununat campionul României

Daniel Natea s-a încununat campionul României
Galerie foto

❚ „Pentru mine a fost destul de ușor. Nici nu am avut concurenți prea buni, la un nivel ridicat. Dar, în mare parte, a fost ok, m-am descurcat bine”, ne-a transmis Daniel Natea ❚ Performanța lui Daniel Natea este cu atât mai interesantă, cu cât sportivul de origine sibiană și-a trecut în palmares două titluri: cel de campion la +100 kilograme, dar și cel de campion la open, acolo unde participă judoka de la toate categoriile de greutate ❚ Săptămâna viitoare, pe 17 și 18 octombrie, Daniel Natea va participa la Grand Slam-ul de la Paris, iar la sfârșitul lunii va merge la GS-ul de la Abu Dhabi

MĂDĂLIN RĂDUCU


Campionatele Naționale de seniori la judo nu au reprezentat decât o simplă formalitate pentru sportivul de la CS Atletic Valleriana, Daniel Natea. Judoka pregătit de Iulian Crăciun s-a prezentat în formă maximă la naționale, iar victoria a venit ca un lucru absolut firesc.

„Pentru mine a fost destul de ușor. Nici nu am avut concurenți prea buni, la un nivel ridicat. Dar, în mare parte, a fost ok, m-am descurcat bine. A fost o competiție mai mult decât utilă. Bine este că am reușit să ies campion”, ne-a declarat Daniel Natea.

Nu campion, ci dublu campion

Performanța lui Daniel Natea este cu atât mai interesantă, cu cât sportivul de origine sibiană și-a trecut în palmares două titluri: cel de campion la +100 kilograme (categoria la care participă în mod tradițional), dar și cel de campion la open, acolo unde participă judoka de la toate categoriile de greutate. Pentru aceste titluri, Natea a disputat câte patru meciuri la fiecare categorie.

La +100 kg, judoka de la CSA Valleriana l-a învins în semifinale pe Mircea Croitoru (Iași), iar în finală pe Fabian Munteanu (Ploiești). La open, Natea a trecut în penultimul act de Cristi Bodârlău (Dinamo Brașov) și în finală de Adrian Mergea (CSM Oradea). Săptămâna viitoare, pe 17 și 18 octombrie, Daniel Natea va participa la Grand Slam-ul de la Paris, iar la sfârșitul lunii va merge la GS-ul de la Abu Dhabi.