26.07.2022 00:08

Daniel Dobre, noul antrenor al Soranei Cîrstea

Daniel Dobre, noul antrenor al Soranei Cîrstea
Galerie foto

* Târgovișteanca va începe o colaborare și cu Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei Halep, alături de care aceasta a câștigat Wimbledon în anul 2019.

 

După doi ani de colaborare, Sorana Cîrstea a renunțat în această vară la serviciile antrenorului Adrian Cruciat. Astfel, la ultimele turnee, în spatele sportivei dâmbovițene s-a aflat Andrei Cociașu, cel care le-a pregătit în anii anteriori pe  Gabriela Ruse și Jaqueline Cristian. Cociașu va continua alături de Sorana, însă Cîrstea va începe o colaborare și cu Daniel Dobre, fostul antrenor al Simonei Halep, alături de care aceasta a câștigat Wimbledon în anul 2019. Astfel, sportiva clasată în acest moment pe locul 33 WTA va lucra cu fostul căpitan nejucător al naționalei de Fed Cup a României.

Dobre: „Este o onoare pentru mine!”

Daniel Dobre s-a declarat surprins de faptul că Sorana a ales să lucreze cu el, dar a transmis că va da tot ce are mai bun, pentru a o ajuta pe sportiva de 32 de ani să progreseze. „Fiecare perioadă are obiectivele și dinamica ei, și nu este nimic neobișnuit. Ori de câte ori este nevoie, sunt dispus să ajut și nu m-am dat niciodată la o parte. A rămâne acolo, mai ales la nivelul acesta, este mai mult decât o plăcere. Este o onoare pentru mine. Nu mă gândeam, deoarece am luat anumite decizii, după ce m-am retras din poziția de căpitan al naționalei de FED Cup a României. Mă gândeam să rămân un pic în alte domenii, dar este onoare să fiu chemat din nou și ajut cât pot”, a declarat Daniel Dobre.

 

Cosmin Sava