27.04.2018 01:16

Dâmbovițenii, mesaje pentru ministrul Sănătății, Sorina Pintea

Dâmbovițenii, mesaje pentru ministrul Sănătății, Sorina Pintea
Galerie foto

CORVIN DUMITRICĂ


Reporterii „Jurnal de Dâmbovița” au mers ieri printre oameni pentru a oferi și dâmbovițenilor simpli ocazia să transmită un mesaj ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Cei mai mulți dintre cei cu care am stat de vorbă ne-au mărturisit că nu-și doresc altceva decât ca oamenii să fie mai bine tratați și ca problemele din sistemul de Sănătate să-i sensibilizeze pe actualii guvernanți mai mult decât pe predecesorii acestora. ● Cred că pentru județul nostru este un lucru bun că vine în vizită un ministru, indiferent din ce domeniu este. ● Sperăm ca să se și materializeze cu ceva această vizită. Să vină și să vadă problemele care sunt în sistemul de Sănătate și să se și rezolve ceva. ● Tot timpul sistemul de Sănătate a fost unul cu probleme. Să sperăm că dacă o să vină, o să afle direct din teren care sunt greutățile și, astfel, să încerce să rezolve câte ceva. ● Dacă tot vine să facă și ceva. Nu doar să viziteze. ● În ultima perioadă, am tot avut probleme de sănătate și am tot fost prin spitale. Se moare cu zile! Aștepți ore întregi pe la uși și, când reușești să intri la un medic, ești aproape mort. Spun doamnei ministru să vină mai des, să vadă care sunt problemele cu adevărat și să se ia măsuri. ● Sunt multe probleme și nereguli în spitale. Este foarte bine că vine, poate le vede și dumneaei. ● Nici nu știu cine mai este Ministrul Sănătății. S-au tot schimbat de nu mai știm cine este. Până la urma urmei, nici nu mai contează cine e și de la ce partid. Important e să se vadă că face ceva. ● Nu știu în acest moment ce întrebare să adresez doamnei ministru. Sunt atât de multe probleme în sistemul de Sănătate, încât nici nu știu cu ce să încep. Ca și în alte domenii cel mai important este ca serviciile să fie de calitate, iar oamenii să fie respectați. Și când spun servicii, mă refer la grijă față de pacienți.