28.11.2019 00:20

Dâmbovițeni la Congresul internațional de arheologie la Moscova

Dâmbovițeni la Congresul internațional de arheologie la Moscova
Galerie foto

❚ Colectivul de arheologi ai Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic reprezintă județul Dâmbovița la această prestigioasă manifestare științifică ❚ Congresul este prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la înființarea Academiei Ruse de Științe și reunește cercetători și arheologi din Rusia, Germania, Elveția, România, Franța, Marea Britanie

 

V.A.

 


 

Un colectiv prestigios de arheologi dâmbovițeni participă în aceste zile, la Moscova, la Congresul „IMAGES AND SIGNS IN THE STONE AGE ART” („Imagini și simboluri în arta Epocii Pietrei”), organizat de Institutul de Arheologie al Academiei Ruse de Științe, în perioada 27 – 29 noiembrie 2019. Colectivul de arheologi ai Muzeului Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, care reprezintă județul Dâmbovița la această prestigioasă manifestare științifică, are în componență pe dr. Elena Nițu, dr. Ovidiu Cîrstina - managerul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, și drd. Florin Lupu și participă la eveniment cu două lucrări științifice: „Portable art objects discovered in the Upper Paleolithic of Romania”, „Obiecte de artă portabilă, descoperite în paleoliticul superior, în România” și „Personal ornaments discovered in the Early Upper Paleolithic in Poiana Cireșului - Piatra Neamț (România)” „Podoabe descoperite în paleoliticul superior timpuriu, în Poiana Cireșului - Piatra-Neamț (România)”. Din echipa de cercetare, coordonată de prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, cel care a constituit la muzeu un puternic nucleu de cercetare în arheologia paleoliticului, mai fac parte drd. Marian Leu și Adrian Nicolae. Congresul este prilejuit de împlinirea a 100 de ani de la înființarea Academiei Ruse de Științe și reunește cercetători și arheologi din Rusia, Germania, Elveția, România, Franța, Marea Britanie, a precizat, printr-un comunicat de presă remis redacției noastre, Biroul Comunicare, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița.