05.12.2019 00:21

Dâmbovița, prezentă la Adunarea Regiunilor Europei

Dâmbovița, prezentă la Adunarea Regiunilor Europei
Galerie foto

❚ Ieri, președintele CJD, Alexandru Oprea, a participat la conferința organizată de ARE, pe tema inovației, sub genericul ”Shaping a future that works for everybody” („Conturarea unui viitor pentru toată lumea”). Au luat parte reprezentanți ai sectoarelor public și privat, specialiști, antreprenori, cadre universitare, factori de decizie politică din diverse domenii

 

V.A.

 


 

În perioada 4-5 decembrie 2019, se desfășoară, la Bruxelles, reuniunea de toamnă a Biroului Adunării Regiunilor Europene (ARE). Biroul se reunește în vederea adoptării priorităților politice ale ARE, pentru perioada 2020-2015 și, de asemenea, găzduie ște două dezbateri, cu participarea mai multor parlamentari europeni, pe tema obiectivelor de dezvoltare sustenabilă și a digitalizării. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, participă la lucrările ARE, întrucât Consiliul Județean Dâmbovița este membru în cadrul Adunării Regiunilor Europene din anul 1997, urmare a hotărârii CJD, numărul 24/22 iulie 1997. ARE este un organism de cooperare interregională și de susținere a intereselor regionale la nivel european. Ieri, președintele CJD, Alexandru Oprea, a participat la conferința organizată de ARE, pe tema inovației, sub genericul ”Shaping a future that works for everybody” („Conturarea unui viitor pentru toată lumea”). Au luat parte reprezentanți ai sectoarelor public și privat, specialiști, antreprenori, cadre universitare, factori de decizie politică din diverse domenii. Conferința a fost deschisă de vicepreședintele ARE pentru cooperare și parteneriate strategice, Jan Luc Vanraes, iar în cadrul acesteia au avut loc dezbateri pe tema viitorului pieței muncii, dar și a necesității pregătirii unei forțe de muncă adaptată la schimbările radicale generate de automatizarea crescândă, decalajul de competențe și temerile de insecuritate în muncă. Sectoarele vizate sunt: sănătatea, turismul, industria, agricultura și comerțul. Evenimentele amintite sunt găzduite de capitala Belgiei, care deține vicepreședinția ARE, evenimentul fiind organizat în cooperare cu regiunea Catalunia, se arată într-un comunicat de presă remis redacției noastre de Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.