28.07.2016 00:25

Dâmbovița preia, după 11 ani, șefia Consiliului pentru Dezvoltare Regională

Dâmbovița preia, după 11 ani, șefia Consiliului pentru Dezvoltare Regională
Galerie foto

❚ Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a fost ales la conducerea acestui for care coordonează activitatea ADR Sud-Muntenia ❚ Ultima dată când Dâmbovița a deținut conducerea CpDR a fost în 2005, prin fostul președinte CJD Gheorghe Ana ❚ Tot ieri, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi a fost deschis oficial pentru publicul larg, primii vizitatori fiind chiar autoritățile prezente la ședința CpDR

ANDREI VASILIU

 


 

Ieri, la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, a avut loc ședința extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud-Muntenia (for coordonator al activității Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia), reunind președinții consiliilor județene din regiune, conducerea Agenției și reprezentanți ai comunităților locale. Județul Dâmbovița a fost reprezentat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) Adrian Țuțuianu, iar din partea localităților dâmbovițene au fost desemnați să participe primarul Târgoviștei - Cristian Stan (ca reprezentant al municipiilor), primarul Pucioasei - Constantin Ana (reprezentant al orașelor) și primarul din Șotânga - Constantin Stroe (reprezentant al comunelor). Cei 23 de membri ai CpDR prezenți, din totalul de 28, și-au ales noua conducere a acestei organizații, Dâmbovița preluând șefia consiliului prin alegerea lui Adrian Țuțuianu ca președinte, iar vicepreședinte a fost ales Dan Manu - șeful forului administrativ judeean Argeș.

Au mai fost discutate și alte puncte, precum raportul de activitate al ADR Sud-Muntenia și execuția bugetului, desemnarea membrilor comitetului de monitorizare al implementării proiectelor POR (titulari: Adrian Țuțuianu, Nicolae Olariu - prof.univ.dr. la Universitatea „Valahia” din Târgoviște și supleanți: Dan Manu - președintele CJ Argeș și Marin Niculcea - CCI Teleorman) și trimiterea unei scrisori Guvernului României pentru urgentarea publicării ghidurilor de finanțare și, foarte important, pentru a nu mai fi schimbate criteriile din aceste documente, deoarece deja au creat probleme comunităților locale care se pregătesc să depună proiecte europene imediat ce ghidurile vor fi publicate.

21 de proiecte europene vor fi gata în acest an, 5 au primit prelungire

În cadrul unei conferințe de presă ce a succedat ședința CpDR, președintele Adrian Țuțuianu, alături de vicepreședintele Dan Manu și directorul ADR Liviu Mușat, a prezentat situația proiectelor existente. Au fost prezenți, de asemenea, prefectul județului Dâmbovița - Antonel Jîjîie și vicepreședinții CJD Alexandru Oprea și Corneliu Ștefan. Dintre cele 26 de proiecte rămase în implementare din fostul program 2007-2013, doar 5 au primit prelungire până anul viitor pentru finalizare, în timp ce restul de 21 vor fi gata la finele acestui an. Doar unul dintre cele 5 proiecte este din Dâmbovița, respectiv Centura Târgoviștei, care are un grad de implementare de numai 27%, după cum a anunțat conducerea ADR Sud-Muntenia. Șefia CpDR revine, prin rotație, fiecărui președinte de consiliu județean. Ce înseamnă acest lucru pentru județul Dâmbovița a explicat președintele nou ales, Adrian Țuțuianu:

„Pe lângă gestionarea acestei activități, cea mai importantă problemă a mandatului meu este depunerea proiectelor în termenul cel mai scurt. Vom încerca să recuperăm cât putem din timpul pierdut. Suntem pregătiți, astfel încât perioada de la depunere până la încheierea contractului de finanțare să fie cât mai redusă. A doua problemă este de a discuta cu Ministerul Dezvoltării și cel al Fondurilor Europene legat de prevederile din ghid, de reguli, să conștientizăm că schimbarea regulilor în timpul jocului nu este benefică. E o perioadă foarte grea, foarte încărcată. Am stabilit să ne vedem mai devreme de trei luni, cât era termenul, apoi o dată la două luni”.

Dâmbovița a deținut ultima dată șefia consiliului în anul 2005, prin președintele CJD de atunci, Gheorghe Ana.