15.11.2019 00:21

Dâmbovița, la deschiderea Târgului de turism de toamnă

Dâmbovița, la deschiderea Târgului de turism de toamnă
Galerie foto

❚ Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, va promova, alături de Primăria Municipiului Târgoviște, prin intermediul unui stand comun, destinațiile și obiectivele turistice din județ ❚ Pentru această ediție, standul, în suprafață de 30 mp, a fost amenajat într-o viziune ce a îmbinat în mod armonios elemente tradiționale și moderne. Participarea Județului Dâmbovița la Târgul de Turism al României, are ca obiectiv creșterea vizibilității zonei, ca destinație turistică montană, culturală, ecumenică, balneară și de agrement

 

V.A.

 


 

Ieri, 14 noiembrie 2019, a debutat, la Complexul Expozițional Romexpo din București, ediția de toamnă a Târgului de Turism. La deschiderea oficială a participat conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, alături de viceprimarul Primăriei Municipiului Târgoviște, Monica Ilie. În cadrul evenimentului, în perioada 14 - 17 noiembrie 2019, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, va promova, alături de Primăria Municipiului Târgoviște, prin intermediul unui stand comun, destinațiile și obiectivele turistice din județ. Pentru această ediție, standul, în suprafață de 30 mp, a fost amenajat într-o viziune ce a îmbinat în mod armonios elemente tradiționale și moderne. Participarea Județului Dâmbovița la Târgul de Turism al României, are ca obiectiv creșterea vizibilității zonei, ca destinație turistică montană, culturală, ecumenică, balneară și de agrement. Totodată, prezența la acest târg reprezintă o oportunitate de a promova și cele 16 muzee și case memoriale, aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște. Pe parcursul celor patru zile de târg vor fi distribuite materiale de promovare prin care vizitatorii vor afla informațiile necesare, cu privire la oportunitățile turistice pe care le oferă județul Dâmbovița. Președintele CJD, Alexandru Oprea a declarat că participarea la târg este o oportunitate de promovare pentru județul Dâmbovița: „Prin participările la aceste evenimente dedicate turismului ne dorim să creștem atractivitatea și vizibilitatea județului nostru atât pentru operatorii economici din turism, cât și în rândul turiștilor din țară și din străinătate. Ne propunem să facem cunoscute publicului prezent posibilitățile de petrecere a timpului liber în județ dar și elemente de cultură și spiritualitate din zona. Consider că turismul reprezintă unul dintre motoarele de dezvoltare ale județului Dâmbovița, iar promovarea sa va duce la o creștere a numărului celor care vor dori să viziteze aceste locuri și implicit la o creștere a economiei locale. Noi dâmbovițenii suntem posesorii unui cadru natural cu totul și cu totul special, iar o investiție, menită să contribuie la sustenabilitatea dezvoltării zonei montane Moroeni - Padina - Peștera, o constituie realizarea de pârtii de schi și complexuri turistice performante, cu facilități extinse și dotări moderne, domeniu în care administrația județeană este receptivă și depune toate eforturile în acest sens”. În cadrul târgului, Departamentul de Turism și Geografie al Facultății de Business și Turism, din cadrul Academiei de Studii Economice din București a organizat manifestarea cu tema ”Dezvoltare și promovare turistică în județul Dâmbovița”, desfășurată în Sala Sadoveanu a complexului expozițional. În cadrul acestei reuniuni, managerul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, Ovidiu Cârstina, a expus lucrarea cu tema „Patrimoniul istoric al orașului Târgoviște”. „Târgul de Turism al României rămâne unul dintre principalele evenimente de prezentare ale celor mai interesante oferte si atracții turistice, atât din România, cat si din străinătate, incluzând: turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinațiile exotice, croazierele dar și turismul de aventură”, se arată într-un comunicat remis redacției noastre de Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.