16.09.2021 00:10

Dâmbovița, reprezentată bine la nivel juvenil

Dâmbovița, reprezentată bine la nivel juvenil
Galerie foto

* În campionatul național U19, Dâmbovița este reprezentată de trei echipe: Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, Chindia Târgoviște și Grup Școlar Agricol Nucet, toate evoluând în Seria a 4-a.

* La U17, Chindia este cea mai bine clasată echipă dâmbovițeană la această categorie de vârstă, pe locul 2, cu maxim de puncte, dar cu un golaveraj mai slab decât Petrolul 52, 13-0

* Odată cu modificarea protocolului medicat pentru competițiile sportive, a început și campionatul județean U15. Echipele au fost împărțite în două grupe

* Lider după două etape în Grupa A este Phoenix Târgoviște, cu 6 puncte, prin victorii la Nucet și Gura Ocniței

 

Fotbalul românesc a revenit la viață și oferă tot mai multe competiții interesante, după ce o bună perioadă de timp sportul rege a fost blocat de pandemia COVID-19. Nu doar campionatele de seniori atrag, ci și competițiile de juniori, pentru că iubitorii fotbalului au posibilitatea să urmărească tineri interesanți, care pot deveni nume importante în viitor. Fie că vorbim despre campionatul național, acolo unde județul nostru oferă echipe la U17 și U19, sau despre campionatul județean U15, meciurile sunt interesante, iar formațiile dâmbovițene au un început bun de sezon.

CSȘ și Chindia, start perfect la U19

În campionatul național U19, Dâmbovița este reprezentată de trei echipe: Clubul Sportiv Școlar Târgoviște, Chindia Târgoviște și Grup Școlar Agricol Nucet, toate evoluând în Seria a 4-a. În ultima rundă, CSȘ a reușit să învingă Astra Giurgiu cu scorul de 6-0, Chindia a câștigat cu 9-1 în fața celor de la CSM Ploiești, iar GȘA Nucet a pierdut, 0-2, cu FC Brașov. După două etape, CSȘ Târgoviște ocupă primul loc, cu 6 puncte și un golaveraj impresionant, 18-0. Locul secund este ocupat de Chindia, care are tot maxim de puncte, dar un golaveraj mai slab, 13-1. GȘA Nucet nu traversează cea mai bună formă, iar în acest moment ocupă locul 9, fără punct acumulat, golaveraj 1-4.

Parcurs bun și la U17

Cele trei formații ne reprezintă județul și în campionatul destinat juniorilor U17, făcând parte tot din Seria a 4-a. În ultima etapă, CSȘ Târgoviște a pierdut, 0-4, cu Astra Giurgiu, la fel ca și GȘA Nucet, care a cedat în fața celor de la FC Brașov, 0-1. Singura echipă dâmbovițeană care a învins a fost Chindia Târgoviște, 12-0 cu CSM Ploiești. Echipa din Nucet ocupă locul 6, cu 3 puncte după două etape, golaveraj pozitiv, 3-1. CSȘ Târgoviște este aproape de podium, este pe locul 4, are tot 3 puncte, dar un golaveraj mai bun, 18-5. Chindia este cea mai bine clasată echipă dâmbovițeană la această categorie de vârstă, pe locul 2, cu maxim de puncte, dar cu un golaveraj mai slab decât Petrolul 52, 13-0.

Start și în campionatul județean U15

Odată cu modificarea protocolului medicat pentru competițiile sportive, a început și campionatul județean U15. Echipele au fost împărțite în două grupe, după cum urmează: în Grupa A evoluează GȘA Nucet, Phoenix Târgoviște, ACS Gura Ocniței, Progresul Găești și Chindia Târgoviște, iar Grupa B este compusă din CSȘ Târgoviște, CSM Fieni, Flacăra Moreni și Petrolul Hulubești. În Grupa B nu s-a jucat momentan nicio etapă, iar competiția va debuta pe 18 septembrie, cu meciurile dintre CSȘ Târgoviște - CSM Fieni și Flacăra Moreni - Petrolul Hulubești. De partea cealaltă, în Grupa A s-au jucat deja două etape, iar rezultatele înregistrate sunt următoarele: GȘA Nucet - Phoenix Târgoviște 2-3 și ACS Gura Ocniței - Progresul Găești 0-3 (gazdele nu au avut adverințe medicale), în prima rundă. Phoenix Târgoviște - ACS Gura Ocniței 21-0 și Chindia Târgoviște - GȘA Nucet 9-1, în etapa a doua. Astfel, lider în acest moment în Grupa A este Phoenix Târgoviște, cu 6 puncte.

Cosmin Sava