06.01.2022 00:20

Dâmbovița, inclusă în Planul Investițional de transport 2020-2030

Dâmbovița, inclusă în Planul Investițional de transport 2020-2030
Galerie foto

*„Am solicitat includerea în acest Plan Investițional a principalelor artere rutiere din Dâmbovița, dar și construirea de la zero a inelelor de centură a municipiului Târgoviște și a orașelor Pucioasa și Fieni”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan

 

 

Violeta Stanciu


 

Vești extraordinar de bune pentru județul Dâmbovița transmise chiar de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan! Potrivit acestuia, se va investi masiv în următorii 10 ani în infrastructura rutieră din județul Dâmbovița, urmând ca peste 877 milioane de euro să fie alocate pentru modernizarea, reabilitarea, extinderea și construirea a aproximativ 290 km de drumuri naționale, expres și TransRegio, dar și variante ocolitoare. „Toate acestea fac parte din Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030, document pe care ministrul social-democrat al Transporturilor, Sorin Grindeanu, l-a transformat într-o strategie de dezvoltare a rețelelor de transport neapărat necesară accesării de fonduri europene în următorii ani. Pentru Dâmbovița, Planul Investițional conectează județul la rețeaua primară de transport național, fapt care va duce la creșterea gradului investițiilor și crearea  de noi oportunități pentru mediul privat:

-Bâldana – Târgoviște: ≈ 45 km. Modernizare și extindere la 2 benzi pe sens pe ruta Bâldana – Târgoviște;

-DX 9 - Târgoviște - Sinaia - A3: 51,7 km;

-A1 - Titu – Bâldana – DX9: ≈ 30 km - modernizarea tronsonului existent, dar și tronson drum nou cu 2 benzi pe sens;

-Inelul 2 de Centură al municipiului Târgoviște: 15,28 km lungime;

-Inel de centură Pucioasa și Fieni: 15,13 km lungime;

-Inel de centură Găești: 4,5 km;

-A0 - București – Târgoviște: 59,5 km de drum expres nou cu 2 benzi pe sens;

-A1 - Găești - Târgoviște - Ploiești - A3: 74,2 km de drum expres nou cu 2 benzi pe sens;

Ne-am asumat proiecte extrem de importante pentru Dâmbovița! Facem toate demersurile necesare pentru ca rețeaua rutieră dâmbovițeană să transforme județul într-un pol de dezvoltare regională. Tocmai de aceea, am solicitat includerea în acest Plan Investițional a principalelor artere rutiere din Dâmbovița, dar și construirea de la zero a inelelor de centură a municipiului Târgoviște și a orașelor Pucioasa și Fieni. Trebuie să asigurăm cetățenilor, dar și mediului privat, drumuri sigure și rapide. Și, cu siguranță, vom face acest lucru!”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.