18.01.2024 00:11

Dâmbovița are două echipe în play-off

Dâmbovița are două echipe în play-off
Galerie foto

* Echipele târgoviștene au obținut rezultate mai bune decât formația din Nucet și au obținut calificarea în top 6

 

La fel ca și în Campionatul Național U19, și la U17 județul nostru este reprezentat de trei echipe: Chindia Târgoviște, CSȘ Târgoviște și GȘA Nucet. Spre deosebire de U19, doar două echipe au reușit să obțină calificarea în play-off, în timp ce una a luat drumul play-out-ului după un parcurs modest. Echipele târgoviștene au obținut rezultate mai bune decât formația din Nucet și au obținut calificarea în top 6.

Chindia a pierdut primul loc

Chindia a încheiat sezonul regulat pe primul loc în Seria a 4-a, cu 31 de puncte din 33 posibile. Golaverajul a fost unul impresionant, 58-6, formația târgovișteană având cel mai bun atac și cea mai bună apărare din serie. Chindia nu a mai ținut ritmul bun în play-off, a înregistrat o victorie, un egal și două înfrângeri, cedând prima poziție. Formația târgovișteană a ajuns pe locul 2, cu 35 de puncte, la două în spatele liderului NFC Arena Academy. Chiar și în acest condiții, golaverajul rămâne unul pozitiv, 11-5.

CSȘ a urcat un loc

CSȘ Târgoviște a încheiat sezonul regulat pe locul 6, ultimul care duce în play-off, cu 18 puncte. Echipa târgovișteană a avut golaveraj pozitiv, cu 27 de goluri marcate și 18 primite. CSȘ Târgoviște a avut în play-off aceleași rezultate ca și Chindia Târgoviște, a ajuns la cota 22 și a urcat pe locul 5, cu un golaveraj negativ, 4-5.

GȘA Nucet, fără victorie în play-out

GȘA Nucet a avut cel mai slab parcurs dintre echipele dâmbovițene, clasându-se pe locul 9 la finalul sezonului regulat, cu 10 puncte. Golaverajul a fost unul modest, 16-34. În play-out, formația dâmbovițeană a înregistrat o remiză și a pierdut trei meciuri. GȘA Nucet are 11 puncte și se clasează pe locul 5, golaverajul fiind unul foarte slab, 1-10.

 

 

Cosmin Sava