12.01.2016 00:17

"Curățenie" cu amenzi la platformele de gunoi

❚ În baza normelor de gospodărire comunală, polițiștii locali de la Compartimentul Mediu vor urmări tot ce ține de depozitarea deșeurilor menajere și a celor rezultate din construcții ❚ Indiferent de cei care vor fi prinși pe picior greșit, se promit sancțiunile prevăzute în hotărârile Consiliului Local, între 500 și 1000 lei

comunicat de presă


Poliția Locală Târgoviște vă informează că, începând cu data de 11.01.2016, Biroul Control prin Compartimentul Mediu a demarat o acțiune de verificare în municipiul Târgoviște în locurile unde se depozitează resturi de materiale de construcții și deșeuri menajere, dar și la europlatformele de depozitare a gunoiului care se găsesc sub directa administrare a S.C. Supercom S.A. Acțiunea de control se realizează conform Regulamentului de aplicare a O.G. 21/2002 privind normele de gospodărire comunală, republicat în baza H.C.L. nr. 477/12.12.2008, Capitolul I, Secțiunea a 2-a, Art. 2, alin. 5, respectiv Secțiunea a 3-a, Art. 3, alin. 9, prin care instituțiile publice, agenții economici și celelalte persoane juridice sunt obligate „să depoziteze corespunzător reziduurile menajere, industriale, agricole, precum și materialele refolosibile”, iar cetățenii sunt obligați la „depozitarea reziduurilor menajere și a gunoaielor numai în locurile special amenajate de autoritățile administrației publice locale”.

Potrivit Regulamentului de aplicare a O.G. 21/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei „aruncarea sau depozitarea pe domeniul public precum și în alte locuri publice a reziduurilor menajere și vegetale, a molozului și a altor reziduuri, a bunurilor materiale de orice fel, ca: utilaje, ambalaje, tonete, chioșcuri, mese, construcții metalice, materiale de construcții de orice fel, caroserii de autovehicule, autovehicule de orice fel: degradate, avariate, dezmembrate parțial sau total, cu sau fără numere de înmatriculare. Depozitarea materialelor de construcții și montajul schelelor pe trotuare, carosabil, zone verzi, în vederea executării lucrărilor de construcții sau reparații se va putea realiza numai după aprobarea solicitării scrise a plății taxelor legale și emiterea autorizației de către birourile de specialitate ale Primăriei Municipiului Târgoviște”.

În situația în care vor fi găsite nereguli în teren, polițiștii locali vor proceda la sancționarea celor care nu respectă prevederile legale mai sus menționate. Poliția Locală Târgoviște