18.04.2014 08:09

Curățenie de primăvară la Sălcioara

Curățenie de primăvară la Sălcioara
Galerie foto

VIRGIL VOINESCU


Administrația locală de la Sălcioara a dat startul curățeniei de primăvară. În toate cele nouă sate ale comunei, beneficiarii Legii 416 participă la o amplă acțiune de igienizare, de curățare a pajiștilor, a cursurilor de ape, a zonelor din fața gospodăriilor și a arterelor de circulație. Potrivit primarului localității, Valentin Pârvu, acțiunea face parte din programul de curățenie ce are loc în fiecare primăvară.

„S-a întocmit un program pe zile și pe zone, pe baza căruia se acționează, inclusiv la sfârșit de săptămână. S-a demarat acest program cu participarea persoanelor apte de muncă, beneficiare ale Legii 416 privind acordarea ajutorului social, obiectivele fiind colectarea deșeurilor necontrolate, reamenajarea șanțurilor și curățarea trotuarelor”, a precizat edilul șef.

{GOOGLE_AD_BOX1}

La curățenia de primăvară participă și elevii în cadrul programelor de mediu, dar și localnicii:

„Este o acțiune gospodărească de interes local care se realizează în fiecare an”, a mai arătat Valentin Pârvu.