21.11.2019 00:08

Cupa Tymbark Junior

Cupa Tymbark Junior
Galerie foto

❚ La clasele a III-a și a IV-a s-a impus echipa Școlii Coresi (profesor Cristian Bratu), în timp ce la nivelul claselor a V-a și a VI-a a triumfat în grupele municipale Școala Ion Alexandru Brătescu Voinești ❚ Cupa Tymbark Junior reprezintă o întrecere fotbalistică ce se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, având ca parteneri Federația Română de Fotbal și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice


L.D.

 


 

Neymar, Messi sau Cristiano Ronaldo au făcut spectacol la Complexul Turistic de Natație, într-o zi plină de fotbal. Pentru câteva ore, starurile fotbalului internațional au fost imitate de puștii din Târgoviște, care s-au întrecut la Cupa Tymbark Junior. La clasele a III-a și a IV-a s-a impus echipa Școlii Coresi (profesor Cristian Bratu), în timp ce la nivelul claselor a V-a și a VI-a a triumfat Școala Ion Alexandru Brătescu Voinești. Parteneri importanți Fotbalul rămâne sportul rege printre elevii târgovișteni, iar competițiile școlare provoacă multe ambiții. Merită evidențiată și implicarea cadrelor didactice specializate, care îi îndrumă pe elevi în activități extrașcolare cu caracter sportiv. Așa cum s-a întâmplat la Cupa Tymbark Junior, o întrecere fotbalistică ce se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, având ca parteneri Federația Română de Fotbal și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cupa Tymbark Junior vizează descoperirea de talente și încurajarea activității sportive în rândul celor mici.