18.01.2022 00:10

Cu ochii pe Chindia

Cu ochii pe Chindia
Galerie foto

După o pauză competițională destul de scurtă, meciurile din Liga 1 reîncep la finalul acestei săptămâni, iar ultimele nouă partide din sezonul regulat se anunță foarte interesante. Majoritatea echipelor au încercat să se întărească în această perioadă, pentru a aborda partea a doua a sezonului cu un lot cât mai puternic. Pauza competițională se va încheia curând, iar formațiile din primul eșalon fotbalistic al țării vor relua meciurile oficiale, lupta fiind interesantă, atât pentru primele poziții, cât și pentru evitarea retrogradării.

Vor urma multe dueluri încinse, pentru că fiecare echipă are nevoie de cât mai multe puncte, pentru a putea aborda play-off-ul sau play-out-ul de pe o poziție confortabilă. La fel ca în ultimele sezoane, lupta pentru titlul de campioană națională se dă între CFR Cluj și FCSB, iar trupa lui Dan Petrescu are prima șansă, pentru că se află la 10 puncte în fața principalei urmăritoare. Rămâne de văzut cum se va descurca revelația FC Voluntari în partea a doua a sezonului, dar și cine va mai prinde loc în play-off, pentru că FC Botoșani, CSU Craiova și Farul Constanța ocupă acum ultimele trei poziții care duc în această fază a competiției, dar mai au șanse reale și Rapid, FC Argeș, UTA sau Sepsi.

Rămâne de văzut ce echipe se vor alătura celor de la CFR Cluj și FSCB, pentru că această ediție de Liga 1 este una imprevizibilă și ne putem aștepta la surprize. La fel de interesantă este și lupta pentru evitarea retrogradării, iar în acest moment cel mai aproape de liga secundă sunt Academica Clinceni și Dinamo București. Pe locurile de baraj sunt FC U Craiova și Gaz Metan, dar nici CS Mioveni și Chindia nu pot sta liniștite, pentru că sunt destul de aproape de zona roșie a clasamentului. Vor urma multe partide interesante, atât în sezonul regulat, cât și în play-off și play-out, însă pentru suporterii dâmbovițeni contează doar parcursul Chindiei Târgoviște.

Urmează o serie de partide dificile pentru trupa lui Emil Săndoi, dar e nevoie de rezultate pozitive în ultimele jocuri din sezonul regulat, pentru a putea aborda play-out-ul de pe o poziție cât mai bună și cât mai departe de locurile retrogradabile. Rămâne de văzut câte probleme din jocul Chindiei au fost rezolvate în această perioadă și dacă echipa târgovișteană va începe să arate mai bine pe plan ofensiv, acolo unde a suferit enorm în prima parte a stagiunii.

 

 

Cosmin Sava