11.01.2018 00:10

CSM Târgoviște s-a calificat în primăvara europeană

CSM Târgoviște s-a calificat în primăvara europeană
Galerie foto

* Echipa lui Guillermo Naranjo a gestionat matur situația în partida retur și s-a impus fără să cedeze vreun set, chiar dacă în primul au fost ceva emoții

* Calificarea în optimi reprezentă o premieră pentru CSM. Următorul adversar vine din Grecia și se numește Olympiakos Pireu, care a trecut tot cu o dublă victorie de Logrono, din Spania

* „A contat diferența de experiență, pentru că adversarul este unul tânăr. Sunt fericit, pentru că este pentru dată în istorie, când echipa de volei din Târgoviște merge în primăvara europeană”, a declarat Guillermo Naranjo, antrenorul lui CSM Târgoviște

* „Mă bucur că ne-am calificat în optimi și o să mergem mai departe la Atena, pentru meciul cu Olympiakos. Sunt entuziasmată, pentru că vom întâlni un adversar de un alt calibru, urmând să mă întâlnesc cu foste coechipiere”, a transmis și liberoul Lenka Durr

 

COSTIN MIHAI


CSM Târgoviște nu s-a complicat marți seară în returul cu Levski Sofia și a obținut o calificare facilă în optimile Challenge Cup. Echipa lui Guillermo Naranjo a gestionat matur situația și s-a impus fără să cedeze vreun set, chiar dacă în primul au fost ceva emoții. S-a terminat 3-0 (25-23, 25-16, 25-22) și a ieșit un scor general de 6-0 și 6-1 la seturi, după ce târgoviștencele triumfaseră și la Sofia (3-1). Chiar dacă Challenge Cup este a treia competiția continentală ca valoare la nivel de cluburi, calificarea în optimi reprezentă o premieră pentru CSM. Următorul adversar vine din Grecia și se numește Olympiakos Pireu, care a trecut tot cu o dublă victorie de Logrono (3-2 și 3-0), din Spania. În aceeași fază a competiției s-a calificat și ?tiința Bacău, după ce a trecut după setul de aur de Azerrail Baku.

Luni e derby cu CSM București

Partida din Polivalenta târgovișteană a fost urmărită de peste 800 de spectatori și a reprezentat o injecția de moral înaintea primului test șoc al anului la nivel intern. Luni va poposi la Târgoviște liderul CSM București, într-un duel cu începere de la ora 17.30. Un succes ar readuce echipa lui Naranjo în lupta pentru titlu, diferența dintre cele două fiind de cinci puncte. Reamintim că CSM Târgoviște s-a impus în partida tur, cu scorul de 3-2.

Declarații:

„Am tratat cu seriozitate aceste două jocuri și am fost surprins de pregătirea bună a celor de la Levski, pentru că echipa lor este una foarte tânără. Au început diferit față de meciul tur, au schimbat puțin tactica și au jucat mult pe extremă, care a făcut un joc foarte bun și în Bulgaria. A contat diferența de experiență, pentru că adversarul este unul tânăr. Sunt fericit, pentru că este pentru dată în istorie, când echipa de volei din Târgoviște merge în primăvara europeană”, Guillermo Naranjo, antrenor CSM Târgoviște.

„Felicit echipa din Bulgaria pentru acest joc, o echipă foarte tânără și cu un mare potențial! Mă bucur că ne-am calificat în optimi și o să mergem mai departe la Atena, pentru meciul cu Olympiakos. Sunt entuziasmată, pentru că vom întâlni un adversar de un alt calibru, urmând să mă întâlnesc cu foste coechipiere”, Lenka Durr, libero CSM Târgoviște.

„Am avut probleme la serviciu și am încercat să reparăm în timpul jocului, însă nu am reușit, iar acest lucru a permis echipei din Târgoviște să facă puncte. Felicit echipa din Târgoviște pentru victorie!”, Radoslav Bakardzhiev, antrenor Levsi Sofia.

„Felicit și eu jucătoarele de la Târgoviște și le doresc mult succes în runda următoare! Am dat tot ce a fost mai bun în campionatul Bulgariei, am vrut și în această competiție, însă nu am reușit mai mult”, Miroslava Paskova, căpitan Levski Sofia.

Date tehnice

CSM Târgoviște: Milagros Collar 17, Erin Fairs 11, Veronika Hroncekova 5, Lousi Souza Ziegler 4, Sylwia Wojcieska 4, Danielle Smith 3, Ramona Marciu 3, Adina Roșca 3, Lenka Durr (libero), Diana Calotă, Alexandra Trică. Antrenor: Guillermo Naranjo.

Levski Sofia: Miroslava Paskova 14, Monika Krasteva 8, Vangeliya Rachkovska 5, Maria Yordanova 3, Zornitsa Yaneva 2, Kristina Gunceva 2, Kathryn Dimitrova 1, Denitsa Dimitrova 1, Kristiana Petrova (libero), Elena Becheva, Gergana Georgieva, Anelia Dzhondrova. Antrenor: Radoslav Bakardzhiev.

Arbitri: Tunkay Kandemir (Turcia), Tomislav Popovic (Serbia).