14.07.2020 00:08

CSM Târgoviște riscă tot mai mult

CSM Târgoviște riscă tot mai mult
Galerie foto

❚ FIBA a decis să amendeze federația cu suma de 10.000 CHF, ca urmare a neachitării de către CSM Târgoviște a amenzii impusă de FIBA în anul 2019 ❚ Pentru reluarea activității, CSM Târgoviște trebuie să plătească FRB amenda achitată de către aceasta către FIBA și să închidă litigiul cu sportiva Ivanka Matic

 

C.M.

 


 

Consiliul Director al Federației Române de Baschet a luat o decizie foarte interesantă la ultima ședință, din 9 iulie. Președintele FRB, Horia Păun, a prezentat situația Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, referitoare la litigiul cu sportiva Ivanka Matic, în urma căruia FIBA a decis să amendeze federația cu suma de 10.000 CHF, ca urmare a neachitării de către CSM Târgoviște a amenzii impusă de FIBA în anul 2019. S-a aprobat cu majoritate de voturi ca FRB să plătească amenda de 10.000 CHF către FIBA și să refactureze suma către CSM Târgoviște. S-a aprobat cu majoritate de voturi suspendarea oricăror acțiuni ale FRB în relatia cu CSM Târgoviște (echipa de senioare), inclusiv, dar fără a se limita la, înscrierea în campionatul 2020-2021, înregistrarea contractelor de activitate sportivă. Pentru reluarea activității, CSM Târgoviște trebuie să plătească FRB amenda achitată de către aceasta către FIBA și să închidă litigiul cu sportiva Matic.