14.11.2017 00:06

CSM Târgoviște a trecut ușor de Sepsi 2

CSM Târgoviște a trecut ușor de Sepsi 2
Galerie foto

* Tabela a arătat 110-32 la finalul jocului. Pentru CSM au marcat majoritatea jucătoarelor, dar vedeta partidei a fost Laura Vaida, cu 26 de puncte

COSMIN SAVA


Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște își continuă parcusul bun din acest sezon al Ligii I. În ultima etapă, echipa antrenată de Cătălin Tănase a trecut fără probleme de Sepsi 2 Sfântu Gheorghe.

Tabela a arătat 110-32 la finalul jocului. Pentru CSM au marcat majoritatea jucătoarelor, dar vedeta partidei a fost Laura Vaida, cu 26 de puncte. Au mai punctat C. Popescu (19), A. Ghiță (17), A. Chivu (16), S. Arnold (9), D. Vați (5), S. Stan (5), C. Anastasescu (4), A. Robotin (4), T. Dumitru (3) și L. Toma (2). Astfel, după patru etape, CSM-ul are maxim de puncte, înregistrând victorii și cu CSBT Alexandria 2 (95-46), Phoenix Constanța(68-62) și Phoenix Galați (20-0). În etapa următoare, echipa Clubului Sportiv Municipal se deplasează la București, urmând să joace în compania Rapidului.