11.01.2019 00:09

CSM Târgoviște a transferat două voleibaliste de lot național

CSM Târgoviște a transferat două voleibaliste de lot național
Galerie foto

❚ Jelena Alajbeg și Teodora Pušiæ au semnat cu formația antrenată de Luka Valerian. Cele două vor evolua la Târgoviște până la finele actualului sezon competitional ❚ Pusic a făcut parte din lotul naționalei țării sale, care în 2017 devenea campioană europeană, iar în 2018 reușea să cucerească titlul mondial, cu fostul tehnician al CSM-ului pe bancă, Zoran Terzic ❚ Alajbeg este componentă a echipei naționale de volei feminin a Croației și este una dintre cele mai experimentate jucătoare care au evoluat pentru formația târgovișteană în întreaga sa istorie

 

COSTIN MIHAI

 


 

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a realizat două transferuri pe acest început de an 2019. Jucătoarele Jelena Alajbeg și Teodora Pušiæ au semnat cu formația antrenată de Luka Valerian. Cele două vor evolua la Târgoviște până la finele actualului sezon competițional.

Pusic e campioană mondială și europeană

Teodora Pušiæ s-a născut la 12 martie 1993 și a evoluat până în această iarnă la UVT Agroland Timișoara, formație ce și-a anunțat retragerea din campionat. Sârboaica a făcut parte din lotul naționalei țării sale, care în 2017 devenea campioană europeană, iar în 2018 reușea să cucerească titlul mondial, cu fostul tehnician al CSM-ului pe bancă, Zoran Terzic. Pusic are o înălțime de 1,70 metri, 58 de kilograme și evoluează pe postul de libero.

Alajbeg are două titluri în România

Jelena Alajbeg este componentă a echipei naționale de volei feminin a Croației. S-a născut la 1 octombrie 1989 și este una dintre cele mai experimentate jucătoare care au evoluat pentru formația târgovișteană în întreaga sa istorie. Noua componentă a CSM-ului nu este străină de voleiul românesc. În trecut a jucat pentru Metal Galați, Volei Alba Blaj și CSM București. A câștigat de două ori campionatul țării noastre cu Metal Galați (2010) și Volei Alba Blaj (2016), a evoluat la alte formații uriașe ale voleiului continental precum, Volero Zurich (Elveția), Ilbank Ankara (Turcia) sau Severstal (Rusia). Ultima oară a fost legitimată tot în Turcia, la Çanakkale Belediye. Jelena Alajbeg are o înălțime de 1, 85 metri, 75 de kilograme și evoluează pe postul de trăgător Fals, notează site-ul CSM Târgoviște.