19.01.2018 00:08

CSM Târgoviște a intrat în Final Four

CSM Târgoviște a intrat în Final Four
Galerie foto

* S-a repetat scorul din meciul tur, 3-0

*CSM-ul se va înfrunta cu CSM București, Știința Bacău și Volei Alba Blaj în Final Four

*Pentru echipa de volei următorul meci în reprezintă deplasarea la Dinamo București, duminică, de la ora 13:30, iar partida o să fie transmisă de DigiSport

COSMIN SAVA


La fel ca în meciul tur din Cupa României la volei feminin cu CSM Lugoj, Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a obținut victoria fără mari probleme. S-a repetat scorul din meciul tur, 3-0, iar echipa antrenată de Guillermo Naranjo merge în Final Four-ul Cupei României, alături de CSM București, Știința Bacău și Volei Alba Blaj. Final Four-ul se va desfășura în perioada 27-28 aprilie.

În meciul din Polivalentă, doar primul set a fost mai echilibrat și s-a terminat 31-29. În al doilea set, elevele lui Naranjo s-au impus fără probleme, 25-11, pentru ca în ultimul să se impună cu 25-20. Principala marcatoare a partidei a venit de la echipa târgovișteană, Fairs a marcat 23 de puncte.

CSM Târgoviște – CSM Lugoj 3-0(31-29,25-11,25-20)

CSM Târgoviște: Fairs – 23 puncte, Trică – 10 puncte, Hroncekova – 9 puncte, Collar – 8 puncte, Otasevic – 7 puncte, Marciu – 5 puncte, Smith – 2 puncte, Souza-Ziegler – 1 punct.

CSM Lugoj: Shvanska – 10 puncte, Bălae – 10 puncte, Cveticanin – 9 puncte, Jakic – 9 puncte, Dascpălu – 7 puncte, Roman – 3 puncte, Pintea – 1 punct.

Cu Dinamo în campionat

Pentru echipa de volei următorul meci în reprezintă deplasarea la Dinamo București, duminică, de la ora 13:30, iar partida o să fie transmisă de DigiSport. După acest duel, CSM-ul merge în Grecia, acolo unde joacă manșa tur a optimilor Challenge Cup, cu Olympiakos, joi, 25 ianuarie, ora 19:00. Manșa retur se joacă la Târgoviște pe 6 februarie, de la ora 18:00.