18.01.2023 00:09

CSM Târgoviște joacă astăzi cu Chemik Police

CSM Târgoviște joacă astăzi cu Chemik Police
Galerie foto

* În acest moment, echipa antrenată de Giovanni Caprara este pe locul 3, cu 4 puncte, în timp ce Chemik ocupă locul secund în grupa E, cu 5 puncte

 

Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Municipal Târgoviște a început perfect anul, cu două victorii, una în campionat și una în grupele Champions League. Astăzi, de la ora 19.00, CSM Târgoviște continuă seria partidelor oficiale și evoluează în deplasare, în Polonia, împotriva formației Chemik Police, pe Netto Arena. Tot astăzi se joacă și celălalt meci din grupă, Eczacibasi Istanbul - Maritza Plovdiv. Partida dintre CSM Târgoviște și Chemik Police va fi oficiată de Wim Cambre (Belgia) și Tibor Halasz (Ungaria).

Locul 3 pentru CSM Târgoviște

În ultimul joc de campionat, CSM Târgoviște a învins pe SCMU Craiova cu 3-0 (25-11; 25-8; 25-10). De partea cealaltă, Chemik a fost învinsă în campionat de Rzeszow, 1-3 (12-25; 27-25; 20-25; 10-25).  În Divizia A1 la volei feminin, CSM Târgoviște ocupă locul 2, cu 25 de puncte, în timp ce în prima ligă din Polonia, Chemik este pe locul 3, cu 23 de puncte. În ultima etapă din Champions League, echipa din Polonia a pierdut, 1-3 (25-21; 14-25; 20-25; 17-25) cu Eczacibasi, în timp ce CSM Târgoviște a învins cu 3-0 (25-14; 25-15; 25-19) pe Maritza Plovdiv. Meciul tur s-a încheiat cu victoria echipei din Polonia, 3-2 (17-25; 19-25; 26-26; 26-24; 16-18). În acest moment CSM Târgoviște este pe locul 3, cu 4 puncte, în timp ce Chemik ocupă locul secund în grupa E, cu 5 puncte.

 

 

 

 

Cosmin Sava