20.08.2014 08:05

CSM a punctat mai mult la capitolul surpriză, decât la valoare

CSM a punctat mai mult la capitolul surpriză, decât la valoare
Galerie foto

❚ CSM-ul a transferat două baschetbaliste care în sezonul trecut au evoluat în Liga Națională ❚ Mutările au venit începând de luni, au avut un oarecare ecou în presă, însă numele nu sunt chiar atât de „speriat” ❚ Watson reprezintă practic primul transfer din această vară al clubului târgoviștean. Pivotul înalt de 1.90 m a absolvit Universitatea Massachusetts ❚ Alecu a bifat doar 22 de meciuri în stagiunea precedentă. Pe poziția pe care evoluează, baschetbalista nu a bifat deloc statistici încurajatoare

 

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

Încă de săptămâna trecută, oficialii echipei de baschet CSM Târgoviște anunțau cu fast că în perioada următoare vor urma câteva transferuri de răsunet. Mutările au venit începând de luni, au avut un oarecare ecou în presă, însă numele nu sunt chiar atât de „speriat”.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Trebuie precizat că achizițiile au fost făcute într-o conjunctură delicată, în condițiile în care Municipalul are interzis la transferurile internaționale, din cauza datoriei de peste 100.000 de euro în contul antrenorului grec George Dikeoulakos. Astfel, CSM-ul a transferat două baschetbaliste care în sezonul trecut au evoluat în Liga Națională. Pivotul Jasmine Watson a fost adusă de la Sepsi Sf. Gheorghe, iar coordonatorul Raluca Alecu de la BCT Alexandria.

 

Un mic plus la Jasmine Watson

Americanca a împlinit deja 23 de ani. Watson reprezintă practic primul transfer din această vară al clubului târgoviștean. Pivotul înalt de 1.90 m a absolvit Universitatea Massachusetts. În ultima stagiune, aceasta a evoluat pentru Sepsi Sf. Gheorghe.

La clubul covăsnean, Jasmine Watson a fost folosită în 30 de meciuri, timp în care a acumulat următoarele medii: 11,8 puncte/ meci, 9 recuperări/ meci, 1,3 pase decisive/ meci, 1,4 capace și intercepții/ meci, precum și un indice de 17,8 eficiență/ meci. Pentru un pivot, cifrele sunt acceptabile, însă departe de pretențiile unei campioane, așa cum vrea să fie CSM Târgoviște în noul sezon.

 

Cifre execrabile pentru Raluca Alecu

Fundașul este târgoviștean la origine. La începutul acestui an a împlinit 24 de ani. Alecu a evoluat pentru Târgoviște în perioada 2001-2010, apoi a plecat la BCM Timișoara (2010-2012), pentru ca stagiunea precedentă să evolueze la BCT Alexandria. La echipa antrenată de Mădălin Piperea, Raluca Alecu nu a fost în niciun moment titulară. Tocmai de aici au rezultat și cifrele slabe înregistrate de fundaș.

 

Ea a bifat doar 22 de meciuri în stagiunea precedentă. Pe poziția pe care evoluează, baschetbalista nu a bifat deloc statistici încurajatoare. Spre exemplu, are o medie de 1,6 puncte/ meci, 0,7 recuperări și pase decisive/ meci, precum și un indice de eficiență de 0,8/ meci. Punctul maxim de Alecu a fost atins în etapa a V-a, când a bifat 6 puncte. Pentru un fundaș, mediile sunt foarte mici.