14.01.2020 00:07

CS Târgoviște a dominat ierarhiile DJST Dâmbovița

CS Târgoviște a dominat ierarhiile DJST Dâmbovița
Galerie foto

❚ Au fost premiați zece sportivi (nouă la probe olimpice și unul la probe neolimpice) și șapte antrenori (șase la probe olimpice și unul la probe neolimpice) ❚ Aceștia au fost recompensați cu diplome, echipamente sportive și bani de către reprezentanții DJST Dâmbovița, dar și de anumiți sponsori, care au dorit să fie alături de cei mai reprezentativi sportivi ai județului.

 

C.M.

 


 

Momente de bucurie pentru sportivii și antrenorii de la CS Târgoviște, premiați în cadrul Galei Sportului Dâmbovițean – ediția 2019. Pentru rezultatele deosebite obținute anul trecut, aceștia au fost recompensați cu diplome, echipamente sportive și bani de către reprezentanții DJST Dâmbovița, dar și de anumiți sponsori, care au dorit să fie alături de cei mai reprezentativi sportivi ai județului. De asemenea, Clubul Sportiv Târgoviște a fost premiat cu o plachetă de către DJST Dâmbovița, care a fost ridicată de directorul instituției, Alexandru Badea. Tot anul luptelor La fel ca în 2018, în urma punctajelor stabilite, CS Târgoviște a oferit cel mai bun sportiv și cel mai bun antrenor al anului. După cum a fost anunțat încã de la sfârșitul anului trecut, cel mai bun sportiv a fost desemnat luptătoarea Diana Vlăsceanu, iar cel mai bun antrenor Cornel Cornea, coordonatorul secțiilor de lupte de la CS și CSȘ Târgoviște. În urma ierarhiilor întocmite de DJST Dâmbovița, de la Clubul Sportiv Târgoviște au fost premiați zece sportivi (nouă la probe olimpice și unul la probe neolimpice) și șapte antrenori (șase la probe olimpice și unul la probe neolimpice).