25.01.2023 00:11

CSȘ Târgoviște și GȘIP Moreni, reprezentantele județului la nivel juvenil

CSȘ Târgoviște și GȘIP Moreni, reprezentantele județului la nivel juvenil
Galerie foto

* Prima are trei echipe înscrise la competițiile naționale, iar cealaltă, o singură formație

 

În plan juvenil, județul Dâmbovița a fost mereu reprezentat cu succes în competițiile naționale de handbal. Clubul Sportiv Școlar Târgoviște și Grup Școlar Industrial Petrol Moreni sunt cele două cluburi care au înscris echipe la nivel național în stagiunea 2022-2023. La handbal masculin, CSȘ Târgoviște are echipe la nivelul Juniorilor 1 și Juniorilor 2, în timp ce la handbal feminin suntem reprezentați de GȘIP Moreni la Juniori 1 și de CSȘ Târgoviște la Juniori 3.

Pe locul secund la Juniori 1

La nivelul Juniorilor 1, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște face parte din Seria D, acolo unde a obținut rezultate bune în acest sezon. Formația târgovișteană a disputat până în acest moment șase partide, reușind să înregistreze cinci victorii și o singură înfrângere. Astfel, în acest moment, CSȘ Târgoviște are 10 puncte, se clasează pe locul secund, la egalitate de puncte cu CSM București, echipa de pe prima poziție, care are însă un meci mai puțin disputat. La finalul acestei luni, în prima etapă din 2023, echipa dâmbovițeană va juca pe teren propriu cu CSM București.

Clasare decentă pentru echipa din Moreni

Grup Școlar Industrial Petrol Moreni este singura formație care ne reprezintă județul în competiția Juniorilor 1 la handbal feminin. Echipa morenară face parte din Seria C, iar după zece etape se clasează pe locul 6, cu 5 puncte, după ce a înregistrat trei victorii și șapte înfrângeri. GȘIP Moreni are o penalizare de un punct, pentru lipsa asistenței medicale la un meci. În primul joc din 2023, GȘIP Moreni joacă în deplasare la Viitorul Pantelimon, echipa de pe locul 5, care a adunat 6 puncte până în acest moment.

Pe podium și la Juniori 2

Clubul Sportiv Școlar Târgoviște are echipă înscrisă și în competiția Juniorilor 2, făcând parte din Seria D. După opt meciuri disputate, în care a înregistrat șase victorii și două înfrângeri, echipa dâmbovițeană ocupă locul 3, cu 12 puncte, la două lungimi în spatele celor de la CSM București și CSȘ Steaua București. La finalul acestei luni, echipa din Târgoviște joacă în deplasare la CSM București.

Rezultate slabe la Juniori 3

La nivelul Juniorilor 3 la handbal feminin, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște ocupă ultimul loc în Seria C. În 12 partide, echipa dâmbovițeană a înregistrat o remiză și 11 înfrângeri, dar, din cauza unei penalizări de 1 puncte, pentru lipsa vizei medicale, CSȘ Târgoviște nu are niciun punct în acest moment. Urmează meciul cu CS Rapid București, echipa de pe locul secund, în partea a doua a lunii februarie.

 

 

Cosmin Sava