06.03.2015 00:05

Cristian Ristea și Robert Stoica se văd pe Eurosport

Cristian Ristea și Robert Stoica se văd pe Eurosport
Galerie foto

LIVIU DOBRE


Mâine, în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploiești, va avea loc ediția aniversară a circuitului Superkombat, care va celebra cinci ani de transmisiune directă la Eurosport. Gala programează 13 confruntări profesioniste, urmând să urce în ring nume grele din Superkombat, ca Benjamin Adegbuyi, locul 3 în lume la categoria grea, camerunezul Daniel Lentie sau frații Bogdan și Andrei Stoica.

La această puternică competiție vor concura și doi sportivi de la Respect Gym Găești, Cristian Ristea și Robert Stoica, antrenați de polițistul Daniel Mocanu. Primul este obișnuit cu Superkombat-ul, fiind consacrat, celălalt este debutant. La această ediție aniversară vor urca în ring sportivi din zece țări, evenimentul urmând să fie transmis de Eurosport în 90 de țări de pe cinci continente.

Cristian Ristea îl va întâlni pe Clyde Brunswijk (Suriname), la Super Fight - categoria super cruiser (-92 kg), în cadrul Superkombat World Grand Prix I. De partea cealaltă, Robert Stoica îl va înfrunta pe Andrei Ostrovanu, la Super Fight – categoria mijlocie (-71 kg), în cadrul Superkombat New Heroes.