31.10.2014 15:46

Cristi Grigorașcu nu vrea să fie șef peste arbitri

Cristi Grigorașcu nu vrea să fie șef peste arbitri
Galerie foto

❚ „Nu mi-a propus nimeni ceva în acest sens și oricum aș refuza dacă se va întâmpla asta. Nu am nici timp și nici experiență pentru a prelua o asemenea funcție cu mare responsabilitate. Nu vreau să-mi rup gâtul ca Petruța”,

C. M.


Se apropie finalul turului de campionat, dar și al perioadei de șefie a Petruței Iugulescu la Comisia Județeană de Arbitri. Emil Tudor a anunțat că va fi numit un alt conducător peste arbitri, indicând că va fi tot unul tânăr, însă a specificat că aici se încadrează și Liviu Gligoraș, vicepreședintele CJA. Chiar dacă evită orice comentariu pe subiect, Gligoraș este marele favorit să-i ia locul Petruței, mai ales că celelalte variante pică rând pe rând. Virgil Botescu și Ioan Negoescu nu sunt doriți de președintele AJF, care a găsit motivația că dorește un conducător tânăr, iar Septimiu Burtescu nu este interesat de această funcție. În ultima vreme s-a vehiculat și numele lui Cristi Grigorașcu, retras anul acesta din arbitraj și cooptat în lotul județean de observatori, însă nici acesta nu-și dorește postul Petruței.

„Nu mi-a propus nimeni ceva în acest sens și oricum aș refuza dacă se va întâmpla asta. Nu am nici timp și nici experiență pentru a prelua o asemenea funcție cu mare responsabilitate. Dacă mi se va propune să ajut în vreun fel, o voi face cu mare plăcere, însă nu mă interesează funcția de președinte, pentru că nu vreau să-mi rup gâtul ca Petruța”.