23.05.2019 00:09

Cristi Bălașa s-a despărțit de echipa din Dealul Patranei

Cristi Bălașa s-a despărțit de echipa din Dealul Patranei
Galerie foto

❚ Lucrurile nu au mai fost la fel de liniștite în acest final de stagiune, iar directorul sportiv Cristi Bălașa a ales să se despartă de echipa pregătită în prezent de Cosmin Lunescu. ❚ „Oricum, viața merge înainte, iar pentru Cristi Bălașa, petrecută la FC Aninoasa sau FC Pucioasa rămâne un reper, dar și o lecție de cum vor unii să facă performanță”, a spus Bălașa. ❚ „Tot respectul pentru el și pentru ce a făcut la această echipă, ne-am despărțit în condiții amiabile. Așteptăm finalul sezonului pentru a vedea ce e de făcut”, a transmis Mitrea.

 

COSMIN SAVA

 


 

Înființată în vara anului trecut, FC Pucioasa a avut un parcurs destul de bun în acest sezon de Liga a III-a, reușind să se claseze la mijlocul clasamentului. Totuși, se pare că lucrurile nu au mai fost la fel de liniștite în acest final de stagiune, iar directorul sportiv Cristi Bălașa a ales să se despartă de echipa pregătită în prezent de Cosmin Lunescu.

Bălașa: „Viața merge înainte”

Bălașa a transmis pentru dambovitapenet. ro că îi pare rău că această colaborare a ajuns la final. Acesta crede că la Pucioasa nu se poate face performanță și nu poate accepta acest lucru. „După meciul cu Flacăra Horezu mi s-a dat de înțeles, mai direct, mai pe ocolite că în actualele condiții n-ar mai fi benefică colaborarea. Cum eu unul nu sunt de acord cu amatorismul și am crezut că la Pucioasa se poate face performanță, am considerat, după un timp de gândire, că ar fi mai bine să ne despărțim pe cale amiabilă. Mi-am înaintat demisia, nu pentru că aș fi putut fi demis, dar mi-am dat seama că nu se mai poate continua. Regret enorm că proiectul pe care l-am inițiat a eșuat așa repede, deși am făcut tot posibilul să atrag sponsori, mai ales că dinspre primărie nu mai veneau bani, fiind cam în urmă la capitolul financiar! Au fost perioade când eu am adus bani de acasă pentru primele jucătorilor, dar se uită prea repede! Nu mai vorbim de fructe și de sucuri la antrenamente. Pentru Bălașa, capitolul FC Pucioasa e închis, dar aș vrea să se știe că un lucru, clar: pentru cantonamentul din Antalya, primăria n-a cheltuit un leu, deși mulți au ridicat din umeri sau au ocolit răspunsul – unii că nu știu, alții pentru a nu fi cumva implicați. Oricum, viața merge înainte, iar pentru Cristi Bălașa, petrecută la FC Aninoasa sau FC Pucioasa rămâne un reper, dar și o lecție de cum vor unii să facă performanță”, a transmis fostul director sportiv al echipei din Pucioasa.

Mitrea: „Tot respectul pentru ce a făcut la echipă”

Președintele celor de la FC Pucioasa, Cristi Mitrea, a spus că Bălașa a ales să se despartă de echipă pentru că nu se puteau îndeplini obiectivele pe care fostul diector sportiv le propunea. „Cristi Bălașa nu mai face parte din organigrama clubului, el își dorește mai mult, vrea performanță, dar la această echipă s-a atins maximul. Pentru a face performanță, e nevoie de bani. Au venit și banii de la Primărie, chiar dacă nu au fost foarte mulți, s-au ținut de cuvânt cu ceea ce au promis.Tot respectul pentru el și pentru ce a făcut la această echipă, ne-am despărțit în condiții amiabile. Așteptăm finalul sezonului pentru a vedea ce e de făcut, să discutăm și cu domnul primar, am înțeles că el ar vrea să continuăm împreună, dar banii sunt puțini pentru Liga a III-a”, a spus Mitrea.