26.04.2024 00:13

Cristi Bălașa vrea să revină la Chindia

Cristi Bălașa vrea să revină la Chindia
Galerie foto

* „Îmi place să fac lucrurile ca un profesionist, nu să vin și după două sau trei săptămâni să abandonez”, a transmis directorul sportiv al Concordiei Chiajna

 

Chindia Târgoviște a trecut printr-o serie de schimbări din momentul retrogradării în liga secundă. Echipa de lângă Turnul Chindiei a fost condusă de patru președinți în toată această perioadă, iar pe banca tehnică au fost numiți trei antrenori. În ultimul an s-a tot vorbit despre venirea lui Cristi Bălașa la Chindia, actualul director sportiv al Concordiei Chiajna, colega de campionat a formației târgoviștene. Suporterii îl vor pe Bălașa la Târgoviște, fie în funcția de președinte, fie în aceeași poziție pe care o ocupă acum la Chiajna.

„Nu m-a contactat nimeni să vin la Târgoviște... am așteptat”

Bălașa a transmis că este dispus să revină la Târgoviște, dar că nu a primit o ofertă oficială din partea Chindiei, până în acest moment. „Nu am bilet să mă întorc acasă. Ca să vorbim deschis, au fost ceva discuții amicale, nu s-a pus problema să mi se facă o ofertă. Dacă aș spune că m-aș întorce, poate că aș minți. Eu am un job la Chiajna, nimeni nu mi-a spus că renunță la mine, sunt apreciat acolo. Când o să vină momentul să fiu la Chindia, cred că voi fi chemat. Nu m-a contactat nimeni să vin la Chindia, cu toate că am așteptat. Poate nu este rândul meu acum. Fiecare își face propria organizare și echipă, eu sunt oficial al altei echipe și nu vreau să vorbesc ceea ce nu știu. Afirm cu tărie că mi-ar plăcea să fiu în cadrul acestui club și cred că în momentul în care se va considera că eu sunt necesar acestui club, mi se va face o ofertă. Eu aș accepta. Îmi place să fac lucrurile ca un profesionist, nu să vin și după două sau trei săptămâni să abandonez”, a transmis directorul sportiv al Concordiei.

„De la Chindia a lipsit spiritul” 

Acesta a transmis că dacă ar ajunge la Târgoviște, ar încerca să aducă la echipă jucători dâmbovițeni cu nume, care să ajute la îndeplinirea obiectivului. „Publicul dâmbovițean va vrea promovarea și la anul. Acest lucru trebuie să se stabilească întâi de cei care finanțează, de președinte, de antrenor, și apoi să se spună dacă putem sau nu să promovăm. Am discutat și cu Gabi Boriga și cu domnul Corneliu Ștefan. Cu Boriga am luat masa de prânz înainte de meciul din play-out. Nu am vorbit legat de acest subiect. Corneliu Ștefan mi-a transmis să am răbdare. Am devenit mai echilibrat în timp. Aș aduce experiență, loialitate și faptul că sunt dâmbovițean. De la Chindia a lipsit spiritul pentru a promova. Aici, la Târgoviște, au fost rezultate, când majoritatea componenților echipei au fost localnici. Eu am o listă de aproximativ nouă localnici, care pot să vină aici: Corbu, Ispas, Martac, Șerban, Honciu sau Florea. Cei pe care i-am zis, împreună cu maxim trei jucători străini și câțiva jucători din pepiniera proprie, eu zic că ar putea reuși”.

 

 

Cosmin Sava