13.10.2014 00:21

Crimă la Fieni

Crimă la Fieni
Galerie foto

❚ Cristina Nichita, o tânără de 17 ani, elevă la Liceul Sportiv din Târgoviște, a fost înjunghiată de mai multe ori de fostul iubit, cu 8 ani mai mare decât ea ❚ Atacată cu cruzime în toiul nopții, fata a murit în brațele mamei: „Te iubesc!”, au fost ultimele ei cuvinte ❚ Potrivit procurorului de caz, băiatul este cercetat pentru omor calificat și riscă o pedeapsă mare, mergând chiar până la închisoarea pe viață

CORVIN DUMITRICĂ

 


 

O tânără în vârstă de 17 ani din Fieni elevă la un liceu sportiv, a fost ucisă cu sânge rece de iubitul de care s-a despărțit în urmă cu câteva luni. Tânărul, mai mare cu 8 ani, n-a suportat ideea de a o vedea cu altcineva și i-a curmat viața. Potrivit procurorului de caz, tânărul riscă o pedeapsă mare, până la închisoarea pe viață.

Mama Cristinei, sub șoc: „A făcut-o... de 14 ori”

„Geo cel Rău”, așa cum își spune tânărul pe o rețea de socializare, a avut o perioadă tulbure de când s-a despărțit de Cristina, mai ales după ce ea și-a găsit un alt iubit. Apogeul se pare că a fost atins în momentul în care fata a postat un mesaj în care a scris că relația cu George ar fi împlinit 2 ani și jumătate, dacă ar fi rămas împreună. Tânărul a pândit-o și a omorât-o cu cruzime, după cum a povestit chiar mama fetei: „A făcut-o... de 14 ori. Ea a intrat pe poartă și a strigat «mami, mami, mă omoară!» Eu din somn am sărit, buimacă, din somn, ce să înțeleg?! Am venit repede la ea, desculță, am fugit după ea, iar el a luat-o de păr și a târât-o până la șanțul ăla. Nu știu când a înjunghiat-o, era peste ea și eu eram în spatele lui, voiam să-l trag, dar nu puteam. A venit soțul și el l-a tras, l-a dus grămadă în partea cealaltă de șanț și acolo l-a ținut până a venit poliția, că fugea iar, ca și data trecută. Mai trăia când am ajuns. Mi-a spus «Mami, te iubesc foarte mult!» O amenința de mult, de câteva luni”, ne-a declarat Ioana Nichita, printre lacrimi.

Mama lui Geo: „Regret, îmi pare foarte rău… Au greșit în totalitate și părinții ei”

Mama agresorului dă vina pe victimă și pe părinții ei pentru cele întâmplate, acuzându-i că n-au ținut-o în frâu și o lăsau să plece noaptea de acasă. În opinia ei, George a pierdut contactul cu realitatea de când s-a despărțit de Cristina: „N-o amenința nimeni. Spune familia ei, dar nu a amenințat-o. A iubit-o foarte mult, a fost cu ea doi ani, ea l-a înșelat. Eu regret, îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat, el cred că a intrat în depresie acum cinci luni când s-a terminat relația. I-am spus să mergem la un psiholog și nu a vrut. A refuzat categoric. Cu noi s-a închis de când s-a certat cu ea, ei au trăit împreună, părinții au lăsat-o la noi de la 15 ani, dormeau împreună. Au avut clipe frumoase, ne-am înțeles bine, eu nici acum nu am nimic cu familia, tatăl ei l-a amenințat pe băiat. Nu am apucat să vorbesc cu fiul meu, decât ce am văzut la tv. Nu trebuia să facă așa ceva! Ea n-a mai vrut să fie cu el, el nu a vrut să accepte, zicea tot timpul că ea cu alt băiat n-o să mai fie. Acum patru zile ei făceau doi ani jumătate de când erau împreună, asta a răscolit toată treaba. Ea a postat pe internet că «acum făceam doi ani și jumătate cu fostul meu iubit» și a postat și o melodie. Asta l-a răscolit, după ce s-a despărțit de ea, el a plecat și a făcut turul României cu bicicleta, mai uitase. Dumnezeu s-o ierte, că-mi pare rău pentru ea! Am și eu fete, dar nu le las să plece să stea la băieți… Au greșit în totalitate și părinții ei”, a declarat Amelia Ioniță, mama băiatului.

Dorel Stănescu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dambovița, a precizat: „E vorba despre o infracțiune de omor calificat. Persoana vătămată a fost supusă autopsiei. Primele concluzii califică fapta ca omor calificat. Este vorba despre mai multe lovituri de cuțit. Este vorba despre detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani”. Fata era elevă la Liceul Sportiv din Târgoviște și, cu doar câteva ore înainte de atac, a postat pe o pagină de socializare un mesaj: „Dacă ți s-a dat un vis, ți s-au dat și șanse să îl împlinești”. Rudele susțin că ea se îndrăgostise de alt băiat și avea de gând să o ia de la capăt cu noul iubit. Suspectul a fost arestat ieri pentru 30 de zile.