31.07.2014 08:21

"Creștin"-liberalii, contra sprijinirii... Arhiepiscopiei Târgoviștei


Galerie foto

❚ Proiectele de susținere financiară a Arhiepiscopiei Târgoviște au întâmpinat, culmea!, opoziția unor aleși județeni PDL și PNL din Alianța zice-se Creștin Liberală, care astfel și-a cam... negat titulatura abia dobândită zilele trecute ❚ Asta nu înseamnă că proiectele în cauză s-au împiedicat de votul negativ sau de abținerile de la vot ale aleșilor liberali și democrat- liberali, acestea fiind aprobate cu sprijinul noii majorități a consilierilor PSD și PP-DD ❚ Cu excepția acestor două proiecte, consilierii „creștini”-liberali (PNL și PDL) nu prea au comentat celelalte puncte de pe ordinea de zi, astfel că au fost votate în unanimitate: drumuri, licențe de transport, construcții...


ANA MARIA POPESCU


Unanimități pe bandă rulantă în ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița de ieri, 30 iulie a.c. Cu excepția a două proiecte, toate punctele aflate pe ordinea de zi a ședinței au fost votate in corpore de consilierii județeni. Disputa s-a iscat în jurul proiectelor de susținere financiară a Arhiepiscopiei Târgoviște, iar cei care s-au opus cu vehemență au fost, culmea!, unii aleși județeni liberali și democrat-liberali, din Alianța zice-se Creștin Liberală, care astfel și-a cam... negat titulatura abia dobândită zilele trecute.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Consiliul Județean a pus la dispoziția Mănăstirii Peștera suma de 2,5 miliarde lei vechi

Asta nu înseamnă că proiectele în cauză s-au împiedicat de votul negativ sau de abținerile de la vot ale aleșilor liberali și democrat- liberali, acestea fiind aprobate cu sprijinul noii majorități a consilierilor PSD și PP-DD. Astfel, proiectul de hotărâre privind suplimentarea sprijinului financiar pentru obiectivul „Extindere chilii – Mănăstirea Peștera” a fost adoptat cu votul celorlalți 20 de consilieri județeni prezenți la ședință. Consiliul Județean a pus la dispoziția Mănăstirii Peștera suma de 2,5 miliarde lei vechi pentru extinderea chiliilor din zona montană.

Noua majoritate din CJD, formată din consilierii PSD și PP-DD

Unii dintre consilierii zis „creștini-liberali” (PNL și PDL) nu au fost de acord nici cu asocierea Consiliului Județean, prin Centrul Județean de Cultură, cu Arhiepiscopia Târgoviștei pentru organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi Sfântului Ierarh Nifon, însă proiectul de hotărâre a trecut cu sprijinul consilierilor PSD și PP-DD.

 

Conform proiectului aprobat ieri, Consiliul Județean Dâmbovița participă financiar cu suma de 70.000 lei la organizarea manifestării creștinortodoxe, aceasta reprezentând doar o parte din cheltuielile necesare pentru eveniment, iar banii de la CJD vor fi utilizați pentru cazarea pelerinilor, pentru închirierea scenei și a luminilor.

Unanimitate de voturi pentru drumuri, transport, construcții...

Cu excepția acestor două proiecte, consilierii „creștini”-liberali (PNL și PDL) nu au făcut prea multe comentarii referitor la celelalte puncte de pe ordinea de zi, astfel că acestea au fost votate în unanimitate. Așa s-a întâmplat și în privința aprobării contului de execuție bugetară până la 30 iunie a.c., și la rectificarea bugetului propriu al județului pe acest an. Au mai fost votate proiectele referitoare la eliberarea unor licențe de traseu pentru transport persoane, nota de fundamentare pentru studiul geotehnic al Complexului Sportiv-Municipal Târgoviște de pe terenul unității militare de la gară, cheltuielile privind drumul județean DJ713 Dichiu-DJ714 Zănoaga și asocierea cu ISJ pentru organizarea Olimpiadei Naționale „Științe pentru juniori”.

CJD va repara drumurile județene afectate de calamități

Totodată, a trecut de votul unanim al consilierilor punctul legat de repararea obiectivelor afectate de calamități, respectiv DJ712 Râu Alb, podul de la Finta și DJ710 Pucioasa-Bezdead. Președintele CJD Adrian Țuțuianu nu a vrut să pună capăt ședinței extraordinare de ieri până nu i-a informat pe consilierii județeni despre faptul că s-a vândut Termocentrala Doicești unei asocieri de două firme din Ucraina, care se pare că are intenții serioase, vrea să facă producție și nu să o caseze pentru a o vinde la fier vechi.

 

De asemenea, șeful forului administrativ județean a declarat că a reușit să convingă Compania Națională de Drumuri că județul are nevoie de un drum pe patru benzi de la Bâldana până la Pucioasa. Acestea fiind spuse, întâlnirea extraordinară a consilierilor a luat sfârșit, cu promisiunea președintelui Adrian Țuțuianu că peste două săptămâni vor fi convocați din nou în ședință.