19.06.2018 00:20

Creșe modernizate cu bani de la Guvern

Creșe modernizate cu bani de la Guvern
Galerie foto

*Creșa nr. 8 din Târgoviște va fi modernizată, valoarea lucrărilor depășind 2.000.000 lei

*„Investiția este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În total, la Târgoviște, vor fi realizate 6 astfel de investiții”, a precizat primarul Cristian Stan

 

ANDREI VASILIU


Au debutat lucrările de extindere și modernizare a Creșei nr. 8 din municipiul Târgoviște. Primarul Târgoviștei, Cristian Stan, a fost pe teren împreună cu viceprimarul Cătălin Rădulescu și consilierul Cosmin Bozieru pentru a inspecta lucrările. Valoarea contractului de execuție lucrări este de peste 2.000.000 lei, iar termenul maxim de finalizare este de 2 ani. Edilul Târgoviștei, Cristian Stan, a precizat că în Târgoviște vor fi realizate, în total, șase astfel de investiții cu fonduri de la Guvernul României.

Dotări moderne pentru bucătărie și spațiile conexe

„Construcția propusă ca extindere va avea regimul de înălțime parter și etaj, cu o structură de rezistență tip cadre, având în alcătuire stâlpi și grinzi din beton armat. La nivelul parterului, au fost prevăzute un dormitor, o sală de joacă, o sală de mese, o bucătărie cu spațiile conexe (depozit alimente, dulap frigorific, sală preparare carne-legume), vestiar personal cu baie, spălătorie, depozit rufe curate, depozit rufe murdare, vestiar copii, grupuri sanitare copii, precum și un ascensor prevăzut pentru transportul alimentelor. Investiția este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În total, la Târgoviște, vor fi realizate 6 astfel de investiții, toate finanțate prin PNDL”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.