17.04.2015 00:19
Credința lămurită
Galerie foto
Credem că momentul cel mai impresionant al Evangheliei de astăzi este acela în care Toma, întâlnindu-L pe Mântuitorul înviat din morți, a strigat gâtuit de emoție: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” În acest strigăt se cuprind, deodată, bucuria fără margini că-L vede și el pe Învățătorul, așa cum Îl văzuseră cu opt zile înainte ceilalți ucenici, și mărturisirea părerii de rău că s-a îndoit, vreme de o săptămână, de Cel Care le spusese în mai multe rânduri că, deși va fi omorât, va învia după trei zile.
Așadar, în exclamația „Domnul meu și Dumnezeul meu” vedem o bucurie smerită. Bucurie, datorită întâlnirii Celui Care l-a învățat sensurile cele mai înalte ale vieții; smerită, ca recunoaștere, cu capul plecat, a îndoielii căreia s-a lăsat pradă. „Cazul” Apostolului Toma ne reține atenția în special pentru faptul că simțim o vie asemănare între îndoiala lui și îndoielile noastre, între frământările lui și frământările noastre. Chiar dacă fizic ne despart 20 de veacuri, simțim că Toma se identifică cu noi, acum și aici. Căci cine dintre noi ar putea să afirme că nu s-a îndoit sau nu se îndoiește în problemele de credință? Nu suntem noi niște căutători în permanență ai adevărului? Nu tânjim noi după dobândirea certitudinii în înviere?
Căci Toma această certitudine voia s-o aibă. Recunoscându-ne propriile îndoieli, îl vom înțelege mai bine și ne vom da seama că, după ce ucenicise trei ani lângă un Învățător fascinant prin vorbe și fapte, însoțite chiar de învieri din morți, în ziua în care L-a văzut murind ceva s-a prăbușit în sufletul său. Nu sunt excluse chiar clipe de deznădejde, de aceea, la vestea năprasnică dată de confrații „L-am văzut pe Domnul!”, Toma va avea o reacție întru totul omenească, rostind în sinea sa: „Nu se poate! Nu-mi vine să cred! Este prea mare și îmbucurătoare vestea!’’, apoi cu glas tare: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor…” și celelalte.
Nu facem și noi așa, în împrejurări similare? Această viață să fie pentru noi o permanentă cercetare a cugetului, o înnobilare a sufletului, o perfecționare profesională și o desăvârșire morală, numai așa ajungem, ca și Toma, să ne apropiem de Domnul Hristos prin Sfânta Împărtășanie și atunci toată ființa noastră va fi luminată de binefacerile Învierii, fiind convin și totdeauna că ceea ce a văzut, a auzit și a pipăit Toma, vedem și pipăim și noi, pe Hristos cel preaslăvit. De la Sfântul Apostol Toma avem mărturisirea și salutul creștinesc de Hristos a înviat, mărturisire și salut care se rostește până la Înălțarea Domnului.
Plini de credința nefățarnică, pătrunși de convingerea ridicării dintre morți a Domnului, copleșiți de marele praznic al Paștelui creștin, împreună cu Toma, martorul ocular al Învierii, să cerem Domnului și Dumnezeului nostru întărirea în credința învierii și să mărturisim din tot sufletul: Hristos a înviat!
preot Mihail Coman, Parohia Berivoiești