18.04.2019 00:21

COS Târgoviște riscă să rămână fără autorizația de mediu

COS Târgoviște riscă să rămână fără autorizația de mediu
Galerie foto

❚ „Dacă în 60 de zile nu se vor conforma, atunci propunerea Gărzii de Mediu este ca autorizația integrată de mediu să fie suspendată și atunci vom avea o foarte mare problemă...”, ne-a declarat liderul sindical Nicolae Dragodănescu ❚ „Nu știu ce se va întâmpla, deocamdată vedem că nu se întâmplă nimic, este o realitate tristă. Funcționăm cu aceleași utilaje vechi, cu aceleași instalații ineficiente de desprăfuire...”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului „Valahia” Târgoviște

 

VIOLETA STANCIU

 


 

Liniștea de dinaintea furtunii! Cam așa descrie liderul de sindicat, Nicolae Dragodănescu, situația actuală de la Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște, care a primit un termen de conformare, de la Garda de Mediu, de 60 de zile, pentru a-și rezolva problemele legate de poluarea mediului înconjurător. Și cum termenul se apropie de final, iar investițiile în achiziționarea de noi instalații de desprăfuire se lasă așteptate, COS Târgoviște riscă să rămână fără autorizația integrată de mediu. „La COS Târgoviște nu este deloc liniște și pace! Este liniștea de dinaintea furtunii. La Combinat avem mari probleme pentru că, prin faptul că nu au rezolvat problemele investiționale care să protejeze mediul... deja avem o sancțiune primită de la Garda de Mediu, care a dispus un termen de conformare, de 60 de zile, pentru a rezolva problema de desprăfuire și vedem că deocamdată nu se întâmplă nimic. S-au scurs deja peste 40 de zile, din cele 60, iar dacă domniile lor nu vor înțelege să investească pe partea de desprăfuire, dacă în 60 de zile nu se vor conforma, atunci propunerea Gărzii de Mediu este ca autorizația integrată de mediu să fie suspendată și atunci vom avea o foarte mare problemă... Adică, deși avem utilaje și oameni, vom fi puși în situația de a nu mai putea să funcționăm. Noi strigăm pe chestia asta de multă vreme, că dacă nu se va face ceva și dacă nu se intervine mai repede acolo, riscăm să nu mai putem funcționa datorită exigențelor normelor de mediu ale UE, dar și ale României, pentru că și noi suntem în UE. Este o realitate tristă, nu știu ce se va întâmpla, deocamdată vedem că nu se întâmplă nimic. Funcționăm cu aceleași utilaje vechi, cu aceleași instalații ineficiente de desprăfuire”, a semnalat Nicolae Dragodănescu, președintele Sindicatului „Valahia” Târgoviște.