04.11.2022 00:18

Corneliu Ștefan, reales președinte al PSD Dâmbovița!

Corneliu Ștefan, reales președinte al PSD Dâmbovița!
Galerie foto

*Acum, președintele CJD, Corneliu Ștefan, care a fost ales cu unanimitate de voturi liderul social democraților dâmbovițeni, urmează să-și conducă echipa în următoarele bătălii electorale, cu obiectivul de a câștiga alegerile din anul 2024 (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale)

 

Conferința de alegeri de la PSD Dâmbovița, care a avut loc ieri, până seara târziu, la Sala Polivalentă din municipiul Târgoviște, și la care au participat peste 3000 de membri de partid veniți din tot județul, a încheiat seria conferințelor de alegeri din Dâmbovița. Acum, președintele CJD, Corneliu Ștefan, care a fost ales cu unanimitate de voturi liderul social democraților dâmbovițeni, urmează să-și conducă echipa în următoarele bătălii electorale, cu obiectivul de a câștiga alegerile din anul 2024 (europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale).

Au venit la Târgoviște, să-l susțină pe președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan și echipa sa, președintele PSD Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu și aproape tot Guvernul României, partea social democrată, respectiv Sorin Grindeanu - ministrul Transporturilor, Lucian Romașcanu - ministrul Culturii,  Petre Daea - ministrul Agriculturii, Florin Spătaru -  ministrul Economiei, Gabriela Firea - ministrul Familiei, Adrian Câciu - ministrul Finanțelor,  Marian Neacșu - secretarul general al Guvernului, dar și europarlamentarul Victor Negrescu. Au fost prezenți în sală parlamentarii PSD Dâmbovița Titus Corlățean, Carmen Holban, Radu Popa, Ionuț, Vulpescu, Marian Țachianu, consilieri județeni și consilieri locali, directori de instituții, membri de partid, mass media locală și centrală.

Oficiile de gazdă au fost asigurate de președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a venit în fața colegilor săi cu un raport complet de activitate dar și cu proiectele de viitor care sunt foarte ambițioase, pentru că PSD Dâmbovița și-a propus să câștige tot ce se poate câștiga la nivel județean și să ajute partidul la câștigarea celei mai înalte funcții în stat: președinția României. ,

,Forța noastră sunteți dumneavoastră. Urmează un an 2024 foarte greu, cu patru rânduri de alegeri… Pentru prima dată PSD poate să dea un președinte  al României. În 2024, PSD Dâmbovița și-a propus să câștige toate rândurile de alegeri. Avem cea mai frumoasă echipă care se gândește la dezvoltarea localităților și vor sta drept mărturie proiectele pe care vrem să le ducem la bun sfârșit”, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan care a mulțumit președintelui PSD, Marcel Ciolacu, pentru sprijinul permanent acordat organizației dâmbovițene.

La rândul său, secretarul general al PSD Dâmbovița, Daniel Cristian Stan, primarul Târgoviștei a avut un discurs scurt și la obiect: ,,Aceasta este forța PSD, de aici ne luăm energia. Asta este dovada că am fost, suntem și vom fi cei mai buni. Niciodată echipa PSD Dâmbovița nu a fost mai unită și mai încrezătoare cum este acum… Faptul că suntem o echipă atât de unită este meritul președintelui Corneliu Ștefan. Județul Dâmbovița se dezvoltă săptămână de săptămână, zi de zi, într-un ritm cum nu a mai existat până acum. Referitor la 2024, vom câștiga alegerile europarlamentare, vom bate rău la locale, vom câștiga parlamentarele și vom câștiga și prezidențialele. Până atunci vom face ceea ce știm noi mai bine, adică să muncim”, a precizat secretarul general al PSD Dâmbovița, Daniel Cristian Stan.

Au venit în fața social democraților dâmbovițeni pentru a le transmite mesaje miniștrii Lucian Romașcanu, Petre Daea, Sorin Grindeanu, Florin Spătaru, Adrian Câciu, Gabriela Firea, europarlamentarul Victor Negrescu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, secretarul general al PSD, Paul Stănescu și nu în ultimul rând președintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta din urmă a declarat la Târgoviște că PSD este singurul partid care ține cu adevărat cu România și cu românii.

„Noi suntem partidul care apără creștinismul în România. Am pornit la acest drum în paralel cu Organizația PSD Dâmbovița. Mă bucur că am reușit să câștigăm alegerile locale și generale și să-i convingem pe români că suntem cel mai mare partid din România. Nu am putut să stăm deoparte în această perioadă grea. Sunt mândru că, împreună cu colegii mei, am luat decizia de a ne implica în actul de guvernare. Diferența administrativă și guvernamentală este imensă între ei și noi… PSD este singurul partid capabil să gestioneze aceste crize suprapuse.  Românii vor ști cel mai bine pe cine vor vota în 2024. Sunt ferm convins că în 2024 președintele României va fi un președinte de stânga. Suntem o echipă, am învățat cu toții din greșeli. Vom demonstra românilor că suntem partidul care are soluții pentru perioade grele, delicate”, a transmis de președintele PSD, Marcel Ciolacu.

 

 

Violeta Stanciu