29.01.2019 00:22

Controverse pe buget

Controverse pe buget
Galerie foto

■ PRO România:

„CJD și primăriile nu vor avea buget până în martie”

A.V.

 


 

Ieri, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul PRO România, organizația Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu a criticat faptul că Guvernul României nu a trimis încă în Parlament legea pentru bugetul de stat pe anul 2019. Adrian Țuțuianu a afirmat faptul că această situație va avea un impact asupra instituțiilor publice din județul Dâmbovița, care ar urma să poată aproba bugetele abia la sfârșitul lunii martie a acestui an. „Suntem în data de 28 ianuarie 2019 și nu avem o lege a bugetului de stat și nici bugetul asigurărilor sociale, lucru care nu s-a mai întâmplat din 2012. Legea trebuia dată în Parlament la 15 noiembrie. De puține ori legea a venit la 15 noiembrie, dar undeva în decembrie, în ultimii ani, eram obișnuiți să se dezbată legea bugetului de stat. Am văzut aseară că d-ul Darius Vâlcov, în calitatea lui de interpus în conducerea Guvernului României, a anunțat că legea va fi adoptată săptămâna viitoare de Guvern și că va veni pe 5 - 6 - 7 februarie în dezbaterea Parlamentului. Asta înseamnă că la CJD și la primăriile din județ, și este valabil pentru toată țara, nu vom avea mai devreme de sfârșitul lunii martie buget. Sunt trei luni de zile care sunt pierdute și de administrația publică și de firme care nu știu pe ce să-și fundamenteze bugetele”, a declarat ieri Adrian Țuțuianu la conferința de presă de la PRO România Dâmbovița.

 

■ PSD Dâmbovița:

„Abandonați temele populiste”

COMUNICAT DE PRESĂ

Echipa Partidului Social Democrat Dâmbovița rămâne unită în ciuda eforturilor disperate și ale atacurilor neprincipiale comise de unii politicieni cu pretenții de lideri. Toate tentativele de dezbinare promovate prin declarații cu iz de mahala au rămas fără ecou în rândul primarilor, al consilierilor și al parlamentarilor PSD din Dâmbovița. Așa cum a fost în toate momentele dificile, familia social-democrată se dovedește a fi unită și preocupată de problemele cetățenilor. În aceste zile, președintele PSD Dâmbovița, doamna ministru Rovana Plumb, continuă întâlnirile cu activul de partid din județ pentru ca PSD să continue să fie cureaua națională de transmisie și soluționare a problemelor oamenilor din Dâmbovița, în legătură directă cu Guvernul României. (…) În aceste zile constatăm cu surprindere că unii se concentrează prea mult pe atacuri la persoană în timp ce oferta lor electorală conține teme periferice - cum ar fi alocațiile bugetare pentru partide - și salută inconștient blocajul instituțional făcut de președinte împotriva Guvernului României. Partidul Social Democrat face apel către toți actorii politici pentru a reveni la subiecte care preocupă comunitățile locale dar și la abandonarea temelor populiste. România prezidează Consiliul Uniunii Europene și PSD conduce Guvernul. Din aceste motive, preocupările noastre rămân legate de agenda publică, cu obiective mult mai importante decât lupta pe mize politice meschine și irelevante pentru cetățenii care ne-au votat.

Biroul de comunicare al PSD Dâmbovița