11.06.2018 00:18

Controale la programul "Lapte și fructe"

Controale la programul
Galerie foto

❚ Rezultatul a fost unul pozitiv în sensul că nu s-au înregistrat neconformități între prezența efectivă din cataloage și cea din formulare, așa cum s-a întâmplat în alți ani

VIOLETA STANCIU


La solicitarea CJD, salariații APIA Dâmbovița au efectuat vizite în teren, în cadrul mai multor unități de învățământ din județ, pentru a vedea la fața locului dacă programul de încurajare a consumului de lapte și fructe în școli înregistrează deficiențe majore. Zece unități școlare au fost vizate de acest control, iar rezultatul a fost unul pozitiv în sensul că nu s-au înregistrat neconformități între prezența efectivă din cataloage și cea din formulare, așa cum s-a întâmplat în alți ani. „Am avut vizite la unități școlare din județ, pentru programul de încurajare a consumului de lapte și fructe în școli. Acest program se derulează de Consiliul Județean Dâmbovița, care ne-a solicitat sprijinul. Sau făcut vizite la unitățile școlare pentru a se verifica prezența efectivă a elevilor, în raport cu situațiile noastre, pentru a se vedea efectiv pentru câți elevi s-au solicitat produse, cât s-a decontat și s-a plătit pentru acest sprijin. Chiar am discutat cu colegii mei care au încheiat recent controlul și am aflat că nu au fost neconformități. Nu au fost surprize... În anii trecuți mai erau diferențe între prezența efectivă din cataloage și cea din formulare, însă anul acesta nu au fost probleme, nu s-au înregistrat neconformități. Am avut zece unități școlare de verificat, atât din Târgoviște, cât și din alte zone și am înțeles că totul a fost în regulă”, a punctat Oana Năstase, purtătorul de cuvânt al APIA Dâmbovița.