06.04.2021 00:16

Contribuabilii din Raciu, prezenți la ghișee pentru achitarea taxelor obligatorii

Contribuabilii din Raciu, prezenți la ghișee pentru achitarea taxelor obligatorii
Galerie foto

❚ Primarul Vasile Grădinaru, ne-a confirmat că până în acest moment, pentru plata taxelor și impozitelor a fost acumulat un procent de 50% în comuna Raciu, localnicii dorind să profite de acea bonificație de 10%

 

ȘTEFAN KHALIL


În acest început de an, autoritățile locale din comuna Raciu se declară mulțumite de gradul de încasare al taxelor și impozitelor, care, anual, ajung peste 80%. Edilul Vasile Grădinaru, ne-a confirmat că până în acest moment, pentru plata taxelor și impozitelor a fost acumulat un procent de 50% în comuna Raciu, localnicii dorind să profite de acea bonificație de 10%. Primarul este optimist că și în acest an va fi un procent bun de încasare pe taxe și impozite, începutul fiind deja unul promițător. ,,Gradul de încasare din acest an este unul bun. Putem spune că am început cu dreptul. La sfârșitul acestei săptămâni era de aproape 50% deja. Contribuabilii serioși au vrut să profite și de acea bonificație de 10%. Noi avem încasări bune anual, depășim 80% de fiecare dată. Să sperăm că și în acest an lucrurile vor funcționa la fel de bine sau poate și mai bine de atât. Iată că deja este un început încurajator”, a declarat primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru. În ceea ce privește capitolul asistenței sociale din comuna Raciu, administrația publică locală a confirmat că indemnizația persoanelor cu dizabilități și însoțitorii acestora este asigurată 80% pentru anul 2021. Un lucru foarte important este că Primăria Raciu, în ciuda dificultăților de anul trecut, a reușit să asigure lunar indemnizația către asistență socială, fără să aibă nicio restanță în urmă. ,,Din fericire, suntem la zi cu plata indemnizației către persoanele cu handicap și însoțitorii acestora. Deși am traversat un an dificil, în care li s-au cerut administrațiilor locale să contribuie cu 40% pentru asigurarea indemnizației persoanelor cu dizabilități. Avem în localitate 36 de persoane cu handicap și 27 de însoțitori”, a mai completat edilul, Vasile Grădinaru.