01.11.2019 00:17

Contribuabili buni în comuna Runcu

Contribuabili buni în comuna Runcu
Galerie foto

❚ Media de încasare a taxelor și impozitelor în comuna Runcu depășește anual procentul de 80%

 

ȘTEFAN KHALIL


Autoritățile publice locale din comuna Runcu sunt foarte mulțumite de seriozitatea contribuabililor din localitate! Primarul Gheorghe Brebeanu ne-a confirmat că, până la această oră, nivelul de încasare al taxelor și impozitelor este de 80%. Astfel, atât persoanele fizice, cât și persoanele juridice vin, în cea mai mare parte, în perioada legală pentru a-și achita taxele obligatorii. Evident că există și restanțieri, ca în fiecare comună, care încă nu și-au plătit amenzile sau pur și simplu nu au venit la timp pentru a-și achita obligațiile fiscale. Chiar și așa, media de încasare a taxelor și impozitelor în comuna Runcu depășește anual procentul de 80%. Primarul Gheorghe Brebeanu ne-a vorbit pe marginea acestui subiect: ,,Într-adevăr, la noi în comună oamenii sunt de regulă serioși în ceea ce privește achitarea taxelor obligatorii, iar noi, ca autorități publice locale, suntem mulțumiți. Sigur că mai avem și restanțieri, dar este imposibil să nu existe și astfel de cazuri”, a declarat Gheorghe Brebeanu, primarul comunei Runcu. Potrivit edilului, în localitatea pe care o conduce au fost ani în care s-a atins și procentajul de 90% privind încasarea taxelor și impozitelor.