29.01.2020 00:25

Contracte pentru investiții, semnate la CJD

Contracte pentru investiții, semnate la CJD
Galerie foto

❚ Tot ieri, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, au fost semnate alte două contracte de asociere ce vizează investiții în domeniul infrastructurii rutiere ❚ Valoarea serviciilor necesare realizării contractului pentru PUZ Ulmi – Văcărești – Comișani este de 550.000 lei, exclusiv TVA, în timp ce asocierile pentru infrastructura rutieră însumează proiecte de peste 1,7 milioane lei

 

A.V.

 


 

Ieri, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, o nouă serie de contracte pentru realizarea unor investiții în localitățile din județ a primit semnăturile președintelui CJD, Alexandru Oprea, și ale primarilor localităților Comișani, Ulmi și Văcărești. Mai precis, este vorba despre realizarea Planului Urbanistic Zonal – zona industrială și de servicii Ulmi – Văcărești – Comișani și declararea acesteia de interes județean, precum și de două contracte pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere din județ. Evenimentul a avut loc în sala Vlad țepeș a Consiliului Județean Dâmbovița, iar alături de primarii celor trei localități beneficiare a fost prezent și arhitectul- șef al județului, Teodor Bâte. Suprafața totală estimată a fi reglementată prin documentația Planului Urbanistic mai sus-amintit este de 976,24 hectare, din care 179.30 hectare pe raza comunei Comișani, 468,74 în comuna Ulmi și 328,20 hectare în comuna Văcărești. Valoarea serviciilor necesare realizării contractului este de 550.000 lei, exclusiv TVA. Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a subliniat importanța semnării acestui contract, atât din punct de vedere al reglementărilor urbanistice, cât și al reducerii timpului de așteptare pentru eliberarea avizelor și documentațiilor necesare investițiilor ce urmează a se realiza în zonă. Tot ieri, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, au fost semnate alte două contracte de asociere ce vizează investiții în domeniul infrastructurii rutiere, respectiv: „Asfaltare drumuri locale și străzi în comuna Cojasca, județul Dâmbovița”, în valoare de 1.109.131,84 lei și „Modernizare drumuri locale DS 18 și DS 2088 comuna Poiana, județul Dâmbovița” (execuție lucrări), proiect în valoare de 633.685,60 lei, ne-a precizat Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.