07.05.2020 09:12

Continuă investițiile în municipiul Târgoviște

Continuă investițiile în municipiul Târgoviște
Galerie foto

Chiar dacă este pandemie de COVID-19 și foarte multe resurse bugetare proprii sunt direcționate către combaterea acesteia, edilul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a precizat că investițiile se derulează în continuare.

 

Cu toate acestea, lucrările care se desfășoară pe resurse proprii au de suferit în privința asigurării finanțării în condiții optime, nefiind însă abandonat măcar un singur proiect.

 

Primarul a mai precizat că investițiile pe fonduri proprii și cele prin Programul Național de Dezvoltare Locală sau CNI se derulează în ritm normal, cu respectarea măsurilor de protecție împotriva pandemiei, cu singura mențiune că materialele se aprovizionează mai greu în această perioadă, fiind mulți producători care și-au suspendat momentan activitatea.

,,Am făcut o vizită în teren pe șantierul care vizează modernizarea Școlii Gimnaziale «Mihai Viteazul», una dintre cele 9 investiții de reabilitare a unei unități de învățământ, în derulare, în orașul nostru! Proiectul cu o valoare totală de 18.496.277,26 lei (inclusiv TVA) și finanțat din fonduri europene, echivalează cu transformarea din temelii a școlii amintite, care va fi reabilitată în întregime, construindu-se nu mai puțin de șase corpuri noi de clădire și realizându-se creșterea numărului de săli de curs de la 22 la 36. În plus, se construiește o sală festivă, se extinde sala de sport, se construiesc grupuri sanitare și vestiare aferente zonei sportive, la care se adaugă o clădire tehnică. În acest moment, toate corpurile de clădire sunt ridicate deja, o parte fiind în faza de finisaje. Sunt realizate instalațiile electrice și termice, tâmplăria exterioară este montată în proporție de peste 80%, săptămâna viitoare urmând a începe montarea ușilor interioare, extinderea sălii de sport este finalizată, până la finisajele interioare. Sala de festivități este finalizată, până la finisajele interioare. Este finalizată, în proporție de peste 80% anvelopa termică a tuturor corpurilor, inclusiv a celor reabilitate”, a declarat primarul muncipiului Târgoviște.

Acesta a mai punctat că lucrările sunt finanțate din fonduri europene, prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, „Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale”, iar investiția va fi finalizată până la începutul anului școlar următor!