03.11.2014 00:20

"Constantin Brâncoveanu 300", lansare de carte și expoziție unicat


Galerie foto

PETRE DRĂGUȚOIU


Evenimentul cu semnificație specială, intitulat „Constantin Brâncoveanu 300 - Documente de arhivă”, a fost organizat în data de 1 noiembrie a.c., de Biblioteca Județeană Dâmbovița și Complexul Național „Curtea Domnească”, în parteneriat cu Asociația „Dar Development”. Cu acest prilej a fost lansat volumul „Constantin Brâncoveanu 300 - Documente de arhivă” și s-a vernisat expoziția foto-documentară tematică.

Cuvântul de deschidere a aparținut prof.univ.dr. Paschalis M. Kitromilides (Universitatea din Atena), Doctor Honoris Causa al Universității București. Expoziția unicat din punctul de vedere al valorii pieselor prezintă, printre altele, documente cu peceți (în facsimile) prin care domnitorul Constantin Brâncoveanu făcea danii sau întărea proprietățile unor mănăstiri din județele Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinți, Ilfov și mai ales Mitropoliei Târgoviște.

Foarte interesant este „Firmanul sultanului Suleiman al II-ea”, prin care acesta îi „conferă” lui Constantin Brâncoveanu tronul Țării Românești. Dintre cei prezenți la eveniment, amintim: prof.univ. dr. Agnes Erich – directorul Bibliotecii Județene Dâmbovița, dr. Ovidiu Cârstina – directorul CNM „Curtea Domnească” Târgoviște, Alexandra Brutaru – specialist în documente tematice de la Asociația „Dar Development”, dr. Claudiu Turcitu de la Arhivele Naționale.

În alocuțiuni s-a pus accent pe personalitatea istorică, politică, diplomatică, religioasă, culturală, umanistă a marelui domnitor român, dar și pe importanța Târgoviștei, capitală medievală seculară. S-a vorbit despre stilul arhitectural brâncovenesc, remarcat prin originalitate, ce poate fi admirat la Curtea Domnească de la Târgoviște și la palatele de la Potlogi, Mogoșoaia, Doicești.

O latură esențială din activitatea marelui voievod, evidențiată la manifestare, a fost sprijinul său pentru ortodoxie, de la Athos până la Sinai. Este și o cauză pentru care Imperiul Otoman l-a adus la martiriu, împreună cu cei patru fii ai săi. Dintre partenerii manifestării, mai amintim: Primăria Potlogi, Arhivele Naționale ale României, Asociația „Pentru sprijin și dezvoltare Comunitară Țara Oașului”, Asociația „Europas”.