14.08.2014 00:16

Consilier local PSD Vulcana Pandele, contestat de PNL la Tribunal

Consilier local PSD Vulcana Pandele, contestat de PNL la Tribunal
Galerie foto

❚ Chiar dacă nu mai fac parte din Uniune, liberalii susțin că PSD nu își poate pune consilierii pe posturi fără semnătura și parafa PNL ❚ Purtătorul de cuvânt al PNL Dâmbovița, Gabriel Cioacă, a anunțat că liberalii au contestat în instanță validarea unui consilier local PSD la Vulcana Pandele ❚ Acesta și-ar fi ocupat funcția cuvenită fără acordul președintelui interimar al PNL Dâmbovița, Mihai Volintiru

 

ANA MARIA POPESCU


 

Uniunea Social Liberală (USL) nu mai există, dar problemele între PSD și PNL se țin lanț! Liberalii nu renunță la planul de a le băga bețe-n roate social-democraților atunci când aceștia vor să își pună în funcții consilierii locali în localitățile unde s-a candidat pe listele USL.

Chiar dacă nu mai fac parte din Uniune, liberalii susțin că până nu se produce „divorțul” la Tribunal, PSD nu își poate pune consilierii pe posturi fără semnătura și parafa PNL. Și pentru a demonstra că nu glumesc deloc când susțin aceste lucruri, liberalii dâmbovițeni au trecut oficial la atac și au cerut instanței de judecată să lămurească lucrurile.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Aleșii locali, obiect de... „partaj” la Tribunal

Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL Dâmbovița, Gabriel Cioacă, liberalii au contestat deja în instanță validarea în funcție a unui consilier local social-democrat, dar ales pe lista USL, la Vulcana Pandele.

Acum rămâne ca instanța să își spună cuvântul...

„Pentru schimbarea consilierilor este nevoie de semnăturile ambilor copreședinți USL (n.red. Adrian Țuțuianu și Mihai Volintiru). Tot timpul a fost nevoie de ambele semnături. Vom vedea ce spune instanța. Avem un litigiu pe rol în cazul Vulcana Pandele. Partidul Național Liberal a contestat în instanță validarea unui consilier al Uniunii Social Liberale (USL), membru PSD, la Vulcana Pandele, fără acordul copreședinților USL. Vom vedea ce va spune instanța de judecată”, a declarat Gabriel Cioacă.