12.03.2018 00:18

Congres PSD cu emoții pentru Dâmbovița

Congres PSD cu emoții pentru Dâmbovița
Galerie foto

❚ Din cele 415 voturi obținute de senatorul Adrian Țuțuianu, 143 au aparținut delegației PSD Dâmbovița ❚ Pe Regiunea Sud- Muntenia, senatorul Adrian Țuțuianu va face echipă cu actualul ministru de Interne, Carmen Dan

ANA MARIA POPESCU


Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu, a fost ales vicepreședinte la nivel regional în cadrul Congresului Partidului Social Democrat, desfășurat sâmbătă, 10 martie a.c., la Sala Palatului. Liderul social democraților dâmbovițeni a obținut 415 de voturi din partea delegaților, avându-i contracandidați pe Șerban Valeca, președinte PSD Argeș, care a obținut 285 de voturi și pe deputatul de Argeș, Cătălin Rădulescu, care nu a reușit să strângă decât 51 de voturi. Este prima dată când senatorul Adrian Țuțuianu reușește să obțină funcția de vicepreședinte al PSD și să acceadă astfel la “masa greilor” din partid, iar candidatura sa nu a fost lipsită de emoții. Noul vicepreședinte al PSD le-a transmis colegilor din Regiunea Sud- Muntenia și, în mod special, celor din PSD Dâmbovița, un mesaj de mulțumire pentru încrederea pe care i-au acordat-o. „Vă sunt recunoscător tuturor. Sunteți colegii, sunteți prietenii mei. Astăzi am avut votul vostru. De mâine sveți avea sprijinul meu”, a transmis noul vicepreședinte PSD celor 143 de delegați din Dâmbovița, care i-au asigurat victoria. Adrian Țuțuianu va face echipă cu ministrul de Interne, Carmen Dan, care a fost aleasă în cel de-al doilea post de vicepreședinte al Regiunii Sud-Muntenia.

Echipa Dragnea-Dăncilă, la conducerea PSD

De asemenea, în cadrul Congresului, fără să mai fie o surpriză pentru nimeni, premierul Viorica Dăncilă și-a adjudecat fără probleme postul de președinte executiv al partidului, iar Marian Neacșu a fost reconfirmat în funcția de secretar general. Deși criticat dur în ultima perioadă pentru modul său totalitar de a conduce partidul, mulți spunând chiar că ar trebui să facă un pas în spate de la șefia PSD, se pare că în ziua Congresului „securile războiului” au fost îngropate. Au fost și câteva excepții (Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu, Cătălin Rădulescu și Codrin Ștefănescu), care și-au exprimat nemulțumirea în fața presei fiindcă nu au fost lăsați să vorbească de la tribuna congresului. La eveniment nu au participat foștii președinți ai partidului (Ion Iliescu, Adrian Năstase și Victor Ponta), în schimb au răspuns invitației Călin Popescu-Tăriceanu – președintele ALDE și al Senatului, precum și Kelemen Hunor – președintele UDMR. Nu au lipsit însă de la ușile Sălii Palatului din București grupurile de protestatari, care au scandat lozinci anti-PSD, sub vigilenta supraveghere a jandarmilor. În final, Liviu Dragnea și-a savurat din plin victoria, iar presei a declarat că „la acest congres neam îndeplinit obiectivele”.